Ministrul Agriculturii l-a demis pe șeful APIA. Motivul invocat / Cum a fost blocată de APIA București afacerea „Stuful din Deltă”, legată de familia baronului PSD Paul Stănescu
Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), liberalul Ionuţ Lupu, a fost demis, marţi seară, de ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu, din cauza „întârzierilor la plată a subvenţiilor către fermieri şi a blocajului din sistem”.
„Am semnat ordinul de demitere al directorului general al APIA, Ionuţ Lupu, în această seară, din cauza întârzierii plăţilor către fermieri şi a blocajului din sistem”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, pentru agenția Agerpres.
„Am avut şedinţă în această seară despre plata subvenţiilor şi deblocarea noilor scheme pentru fermieri, dar acesta nici măcar nu a venit în instituţie. Le-am dat termen celor de la APIA ca în două săptămâni să plătim Ajutoarele Naţionale Tranzitorii şi eco-schema PD-04 privind înverzirea”, a adăugat Barbu.
Acesta a precizat că foarte mulţi fermieri i-au cerut să facă schimbări la APIA din cauza blocajului existent în agenţie. Mai mulţi fermieri au cerut chiar revenirea lui Adrian Pintea la şefia APIA, acesta fiind în prezent secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a susținut Barbu.
Conducerea APIA va fi preluată de Cornel Turcescu, cel care a condus agenţia înainte de venirea lui Ionuţ Lupu, însă posturile de conducere ale agenţiilor de plăţi din subordinea MADR vor fi scoase la concurs în cel mai scurt timp, a mai spus Florin Barbu.
G4Media.ro scrie, citând surse, că șeful APIA, Ionuţ Lupu, făcuse în urmă cu câteva săptămâni o plângere la DNA în care a denunţat presupuse presiuni asupra lui pentru a debloca plăţile pentru stuful din Deltă.
Afacerea „Stuful din Deltă”, legată de familia baronului PSD Paul Stănescu, blocată de APIA. Implicarea lui Florin Barbu
APIA București, condusă de liberalul Ionuţ Lupu, a blocat recent o cerere de plată de peste 5 milioane de euro în afacerea legată de stuful din Delta Dunării, cerută de firme care erau controlate de fiul liderului PSD Paul Stănescu și un fost consilier al senatorului social-democrat. Și Parchetul European a intrat pe fir, potrivit Știrile Pro TV. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a fost cel care a promovat o modificare legislativă ce transformă terenurile din Deltă în pășuni pentru care se pot primi subvenții.
Potrivit unor informaţii apărute în spaţiul public, fiul lui Paul Stănescu urma să fie beneficiar al unor subvenţii date de APIA pentru recoltarea stufului din Delta Dunării, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, declarând că a aflat din presă despre această situaţie. El a anunţat atunci că toate reclamaţiile care au venit la minister pe acest subiect au fost transmise Corpului de control al ministerului, care va face toate verificările, iar raportul final va fi făcut public.
Agenția pentru Plăți în Agricultură și Comisia Europeană au început să facă verificări după ce două firme în care erau acționari și fiul liderului PSD Paul Stănescu, Ștefan Stănescu, și soția unui preot din Tulcea, care i-a fost consilier lui Paul Stănescu.
Echipa „România, te iubesc!” arăta într-o anchetă din octombrie 2023 cum o modificare legislativă promovată de actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, transforma terenurile din Deltă în pășuni pentru care se pot primi subvenții.
La inițiativa social-democratului Florin Barbu, pe vremea când era șeful comisiei de agricultură a Camerei Deputaților, în octombrie 2023, Parlamentul a modificat pe ascuns o lege prin care zeci de mii de hectare de teren din Delta Dunării erau transformate în pajiște.
Proiectul a fost votat rapid de parlamentari și ulterior promulgat de președintele Klaus Iohannis.
Cele două firme care controlau tăierile de stuf din Deltă au depus acte pentru a primi banii europeni, iar după difuzarea anchetei Ștefan Stănescu și soția preotului au ieșit din acționariatul celor două societăți.
Florin Barbu a spus că nu știa că fiul lui Stănescu era în acționariat
„Nu știam că fiul dlui Paul Stănescu este în aceste societăți pentru care UE a dat aprobare pentru plata pășunilor cu stuf în România. Corpul de control verifică documentele pentru legalitate privind subvențiile. Nu vorbim numai de stuf, nu numai de vaca de lapte, nu vorbim doar de vegetal, este pentru toate subvențiile din România”, a declarat Florin Barbu, citat de Digi24.
La Agenția pentru Plăți în Agricultură a fost depusă o cerere de plată pentru 36.000 de hectare de stuf din Delta Dunării, suma ridicându-se la peste 5 milioane de euro, potrivit Știrile Pro TV. Plata a fost blocată în contextul suspiciunilor semnalate de ancheta „România, te iubesc!”.
APIA a oprit plata subvenției pentru că banii se plătesc firmelor care au concesionate suprafețe de teren, nu activitatea desfășurată pe aceste suprafețe, iar cele două societăți nu au concesionat de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării suprafețele acoperite de stuf, ci doar activitatea de recoltare a stufului, potrivit informațiilor G4Media.
APIA Tulcea a aprobat acordarea subvențiilor, dar APIA București a început verificări pentru a vedea dacă instituția a procedat corect.
Semne de întrebare în privința cererii depuse pentru subvenții
Șeful APIA, Ionuț Lupu, a arătat că sunt multe semne de întrebare pe care le ridică dosarul depus de cele două firme. Acestea nu au concesionat terenul, așa cum prevede legea, și nici recoltarea cantității de stuf verde pretinse nu era posibilă, pentru că din nou legea nu permite tăierea acestuia decât iarna, când e deja uscat și necomestibil pentru animale, notează și Digi24.
Florin Barbu a negat că i-ar fi cerut demisia lui Ionuț Lupu de la APIA, după ce a controlat situația acestor fonduri, mai notează Digi24.
Paul Stănescu este senator PSD din 2016, secretar general al partidului condus de Marcel Ciolacu, lider al PSD Olt și fost președintele al Consiliul Județean Olt.
Este unul dintre cei mai puternici și influenți lideri PSD și un apropiat al Gabrielei Firea, fost ministru al Familiei și actual senator PSD.
Florin Barbu, actualul ministru al Agriculturii, a fost propulsat în Guvern de către Paul Stănescu, potrivit presei centrale.
Citește și:
- Afacerea „Stuful din Deltă” legată de familia baronului PSD Paul Stănescu: Ministrul Agriculturii, care a promovat legea, anunță că a dispus o anchetă a Corpului de control
- Afacerea „Stuful din Deltă” legată de familia baronului PSD Paul Stănescu: Fostul șef al APIA confirmă că Parchetul European face verificări