Ministrul Agriculturii: Nu știu ce se va întâmpla cu castraveții (…) E vorba şi de marketing şi de contractele pe care le semnezi atunci când îţi instalezi o cultură
Nu ştiu ce se va întâmpla cu castraveţii, Ministerul Agriculturii face programe gândite la începutul anului, împreună cu fiecare mediu, fiecare asociaţie în parte, iar apoi pe perioada derulării programului aceste lucruri nu se pot schimba, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, conform Agerpres.
“Preţul sigur este reglat şi de piaţă, de contractele pe care le-au făcut sau nu le-au făcut înainte. Sunt ani în care producţiile sunt prea mici, sunt ani în care nu s-au făcut contracte înainte, iar cei care comercializează nu îşi respectă contractele, nu cred că a fost o supraproducţie atât de mare încât doar supraproducţia să fie motivul scăderii preţurilor. E vorba şi de marketing şi de contractele pe care le semnezi atunci când îţi instalezi o cultură”, a spus el, răspunzând informațiilor prezentate de presă potrivit cărora mulți legumicultori își aruncă producția.
Întrebat dacă ministerul are în vedere o campanie de susţinere a produselor româneşti, în condiţiile în care se importă foarte multe produse alimentare, Adrian Oros a spus că personal se implică în susţinerea producătorilor români.
„Am făcut acest lucru şi când nu eram ministru al Agriculturii şi o să îl fac şi după ce nu o să mai fiu ministru al Agriculturii. Dar aici soluţia promovării produselor româneşti şi susţinerii fermierilor români trebuie să vină din mai multe părţi”, a spus Oros.
El a adăugat că statul trebuie să aibă în vedere şi „practicile comerciale neloiale, relaţia contractuală între micul producător şi procesator, care sigur în România de regulă sunt români, şi comerciantul dominant, care din nefericire în România nu e român”.
Adrian Oros a spus că şi producătorii trebuie să aibă o producţie predictibilă din punct de vedere al cantităţii, calităţii şi ritmicităţii, „astfel încât să poată semna contracte pe un anumit termen”.
Totodată, ministrul consideră că rolul cel mai mare în susţinerea produselor româneşti îl are consumatorul.
„Cel mai mare rol în susţinerea produselor româneşti îl are cumpărătorul: fiecare dintre noi trebuie să căutăm să cumpărăm produse româneşti, trebuie să ne învăţăm copiii, şi în familie şi la şcoală, că produsele româneşti sunt cele mai bune. Acest lucru se face peste tot în Europa. Şi atunci o să avem şi noi în curând nişte consumatori responsabili care vor căuta în primul rând produse româneşti şi produse proaspete şi sănătoase”, a declarat Adrian Oros.
Ministrul a subliniat că, deşi uneori produsele autohtone sunt mai scumpe, banii plătiţi pentru acestea rămân în ţară.
„Dacă gândim pragmatic şi dacă dăm 5 lei pe un kilogram de mere româneşti, toţi acei 5 lei rămân în ţară şi cel puţin 1 leu ni se întoarce nouă, în şcoală, în sănătate, în infrastructură, oricum se întoarce. Dacă dăm 3 lei pentru mere din altă parte, toţi acei 3 lei pleacă din ţară”, a declarat ministrul Agriculturii.
Adrian Oros a fost prezent în judeţul Arad pentru a se întâlni cu fermieri şi agricultori, ocazie cu care le-a prezentat acestora programele Guvernului pentru următorii ani.