Ministrul Agriculturii, Petre Daea: Ne bucura ca ploile au cuprins toata tara, dar ne intristeaza aceste fenomene extreme
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, spune ca urmareste „cu ingrijoare fenomenele meteo din ultimele zile”, dar tot el se declara bucuros ca „ploile au cuprins toata tara”.
„Urmărim cu îngrijorare și preocupare fenomenele meteo din ultimele zile. Ne bucură faptul că ploile au cuprins toată țara pentru că solul și plantele au nevoie de apă, dar ne întristează aceste fenomene extreme. Urmărim evoluția și pe urmă vom face determinări în câmp și vedem gradul de afectare. Este prematur să facem estimări pe producții. Abia după ce vor trece aceste fenomene se iau probe din teren, se analizează, se vede gradul de afectare și efectul la nivelul țării. Din păcate, agricultorii țării românești întotdeauna lucrează sub zodia riscurilor”, a declarat, joi, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
De asemenea, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu, afirmă că fenomenele meteo nefavorabile sunt în evoluție și nu pot fi făcute, deocamdată, determinări pe culturile agricole în privința pagubelor.
„Nu putem avea estimări deocamdată, abia se produce fenomenul. În Moldova este totul alb, ninge de azi-noapte, iar culturile sunt sub zăpadă. Nu știu deocamdată ce se va întâmpla. Dacă nu ar fi temperaturi negative și ar rămâne pe plus, cred că nu ar fi nicio problemă pentru că zăpada se topește la 1 — 2 grade Celsius. Din păcate, se anunță că din această noapte și până duminică temperaturile vor scădea sub zero grade, iar la minus două grade, de exemplu, cu apă și zăpadă pe plante, mai ales la cele mici, la floarea soarelui și la rapiță, nu știu dacă le-ar face bine”, a declarat pentru AGERPRES Laurențiu Baciu.
Acesta a precizat că abia săptămâna viitoare pot fi realizate primele determinări în ceea ce privește starea culturilor agricole, însă floarea soarelui, rapița, pomii fructiferi și viile au cel mai mult de suferit de pe urma temperaturilor negative din această perioadă.
„La grâu nu cred că ar fi probleme, dar ne așteptăm la culturile însămânțate în primăvară. Floarea soarelui și lucerna au răsărit și acum sunt în zăpadă. Sunt probleme la pomii fructiferi care erau în floare și la vița de vie, dar este prematur să ne pronunțăm pentru că fenomenul este în evoluție. Am început să centralizăm în țară, în toate județele, ca să vedem care este situația”, a mai spus Baciu.
Potrivit prognozei de specialitate realizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în perioada 20-26 aprilie va predomina o vreme în general mai rece decât în mod obișnuit, la nivelul întregii țări. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între- 5 și 12 grade Celsius, în cea mai mare parte a teritoriului, abaterile termice negative fiind de 1 – 11 grade Celsius.
Temperatura maximă a aerului se va încadra între 1 și 17 grade Celsius, în aproape toate regiunile agricole, iar cea minimă va fi cuprinsă între -10 și 6 grade Celsius, în majoritatea zonelor de cultură, cele mai scăzute valori fiind posibile în nordul și centrul țării, unde vor fi condiții de producere a brumei și înghețului la suprafața solului.
Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 centimetri se va încadra între 3 și 13 grade Celsius, îndeosebi în zonele de câmpie, optimă atât pentru parcurgerea primelor faze de vegetație (germinare, răsărire) la culturile semănate până în prezent, cât și pentru continuarea însămânțărilor de primăvară.
Potrivit prognozei ANM, se întrevăd precipitații predominant sub formă de ploaie în aproape toate regiunile agricole, dar și mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare) local în nordul, centrul și nord-estul țării, acestea fiind însoțite de intensificări temporare ale vântului. De asemenea, cantitățile de apă prognozate pot depăși 20 — 25 l/mp și izolat, 30 – 40 l/mp.
Conținutul de apă pe adâncimea de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, se va situa în limite scăzute (secetă pedologică moderată) și deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică), în cea mai mare parte a regiunilor agricole. Rezerva de umiditate din sol va prezenta valori satisfăcătoare și izolat apropiate de optim pe areale agricole extinse din Moldova și Muntenia, în vestul Maramureșului și sud-estul Olteniei.
De asemenea, conținutul de umiditate, în stratul de sol 0-20 cm (ogor), se va încadra în limite scăzute (secetă pedologică moderată) și deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică), pe aproape întreg teritoriul agricol al țării. Aprovizionarea cu apă a solului va prezenta valori satisfăcătoare și izolat apropiate de optim pe suprafețe agricole extinse din Muntenia, local în nord-estul, centrul și estul Moldovei, sud-estul și estul Olteniei, nord-estul și sud-vestul Dobrogei, vestul Maramureșului.
În ceea ce privește starea de vegetație a culturilor agricole, meteorologii avertizează că în zilele cele mai reci, din cauza temperaturilor minime scăzute din aer și sol, ritmurile vegetative ale culturilor de câmp și pomi-viticole se vor desfășura lent, pe aproape întreg teritoriul agricol al țării. Starea de vegetație a culturilor înființate în perioada optimă se va prezenta în continuare bună și medie, iar în semănăturile tardive și pe terenurile cu deficite de apă în sol, uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și slabă.
La culturile prășitoare (porumb, floarea soarelui, sfeclă de zahăr, cartof) procesele de răsărire vor fi neuniforme și lente, îndeosebi pe suprafețele cu deficite de apă în sol. Cerealierele de toamnă (orz și grâu) înființate în perioada optimă își vor definitiva înfrățirea (80-100%), continuându-se totodată alungirea paiului (10 – 100%).
Sub aspect fenologic, la cultura de rapiță se vor înregistra alungirea tulpinii și butonizarea (10-100%), precum și apariția inflorescențelor (10-60%) și înflorirea (10-50%). Pomii fructiferi vor parcurge înflorirea și creșterea lăstarilor/frunzelor în majoritatea plantațiilor, iar la speciile timpurii și extratimpurii de sâmburoase (cais, piersic, cireș, vișin, zarzăr) se va semnala și creșterea rodului.
În cea mai mare parte a podgoriilor, la vița de vie va predomina înmugurirea, dezmugurirea și înfrunzirea.
De asemenea, sfecla de zahăr din centrul țării se va afla la germinare și răsărire (10-100%), iar la soiurile timpurii de cartof se vor semnala încolțirea și răsărirea, continuându-se lucrările de plantat. Culturile de floarea-soarelui și porumb semănate până în prezent vor parcurge primele faze de vegetație, respectiv germinarea și răsărirea (10-30%).
Specialiștii ANM recomandă sistarea, temporară, în zilele cu precipitații a lucrărilor agricole specifice campaniei de primăvară, respectiv pregătirea patului germinativ, semănatul/plantatul culturilor de primăvară, tratamente fito-sanitare în vii și livezi, fertilizări, erbicidări, etc.