Ministrul Cercetării: Până în aprilie vom avea legea „deepfake”. Vor fi şi pedepse cu închisoarea în cazurile grave
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat vineri că legea „deepfake” va intra în vigoare până în luna aprilie, menţionând că actul normativ va prevedea inclusiv pedepse cu închisoarea până la 2 ani pentru cei care creează astfel de conţinut de inteligenţă artificială cu consecinţe grave, relatează Agerpres.
„E cea mai spinoasă discuţie a momentului. (…)Acest fenomen este şi în România şi în toată lumea. Încă de anul trecut am demarat strategia României de inteligenţă artificială. Împreună cu colegii din Parlament avem o lege, legea „deepfake”, care vine cu prevederi foarte clare pentru acele persoane sau companii care generează conţinut AI fals. În mod normal, va trebui să fie votată în cel mai scurt timp pentru că este în dezbatere la Camera Deputaţilor şi urmează să fie pusă pe ordinea de zi. Şi până în aprilie vom avea această lege”, a afirmat Bogdan Ivan, la Digi 24, întrebat în legătură cu fenomenul deepfake şi consecinţele acestuia în an electoral.
Întrebat dacă această lege va fi în vigoare când începe campania electorală, ministrul a răspuns afirmativ, adăugând vor fi aplicate amenzi şi pedepse cu închisoarea, în funcţie de gravitate.
„Da. Va fi o lege foarte clară, care vine cu amenzi pentru cei care produc conţinut deepfake, între 600 lei şi 90.000 lei. Iar în situaţia în care o instanţă de judecată din România constată că vorbim de o încălcare foarte gravă a legii, atunci acele persoane care au iniţiat astfel de conţinut pot să ajungă inclusiv la pedepse cu închisoare până la 2 ani”, a adăugat Bogdan Ivan.
„România este în avangardă”
El a explicat că a avut discuţii cu reprezentanţii marilor platforme de social-media pe care sunt distribuite astfel de clipuri video sau de fotografii şi urmează să fie create filtre pentru a nu mai permite încărcarea în reţea de conţinut care foloseşte inteligenţa artificială şi nu reflectă realitatea.
„Astăzi, România este în avangardă. Am avut discuţii cu toată industria, cu marile platforme de social-media pe care sunt distribuite astfel de clipuri video sau de fotografii. În momentul de faţă, urmează să ne întâlnim pragmatic şi concret să creăm un set de filtre pentru ca să fie mult mai greu să încarci în reţea astfel de conţinut care foloseşte inteligenţa artificială şi nu reflectă realitatea pe Facebook, Instagram, Google, Microsoft. Şi, mai departe de asta, creăm un mecanism în care conţinutul este eliminat într-un timp foarte scurt”, a explicat ministrul.
El a adăugat că, în cazul în care conţinutul este unul cu caracter umoristic, este obligatoriu, pentru a nu fi amendat, ca pe cel puţin 15% din suprafaţa videoclipului să apară avertismentul că acest conţinut nu este unul real, ci unul creat cu inteligenţă artificială generativă.
„În situaţia în care totuşi ajunge astfel de conţinut pe reţelele de socializare, suntem în următoarea situaţie – să poţi să dai raport şi acel conţinut să fie scos. Avem cazul Taylor Swift în care a ajuns să fie scos acel conţinut după 17 ore, timp în care a fost văzut de milioane de ori. Vrem să facem acelaşi cadru ca şi cazul zonei de criminalitate, ca în 60 de minute să fie scos acel conţinut. În cazul în care este reclamat, urmează să fie filtrat, în situaţia în care este unul real şi s-a reclamat nereal, atunci urmează să fie pus înapoi”, a mai explicat Bogdan Ivan.
„Este destul de simplu să fie identificaţi”
Întrebat cum vor fi identificaţi cei care generează astfel de conţinut, Ivan a spus că, din punct de vedere tehnic, este destul de simplu să fie identificaţi, menţionând că încă se caută o reglementare în privinţa celor care se vor ocupa cu identificarea lor.
„Este un lucru foarte clar: (…) facem legi în direcţia asta, creăm instrumente foarte clare împreună cu marile companii mondiale de tehnologie pentru ca românii să fie apăraţi cât mai tare de acest fenomen”, a mai spus ministrul Cercetării.
Pe de altă parte, întrebat referitor la TikTok şi la faptul că există o recomandare din partea Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI ca acesta să fie interzis pe dispozitivele instituţiilor publice, Bogdan Ivan a spus că rămâne o recomandare foarte clară în acest sens.
„Rămâne la nivel de recomandare în momentul de faţă. (…) Dacă mă întrebaţi pe mine, funcţionarii trebuie să muncească pentru banii pentru care sunt plătiţi în cele 8 ore de serviciu, nu să stea pe TikTok sau pe Facebook”, a adăugat ministrul.