Ministrul Comunicatiilor: Achitarea online a taxelor si impozitelor de catre persoanele juridice, in discutii
Ministerul Comunicatiilor si Ministerul Finantelor sunt in discutii privind materializarea unui proiect prin care persoanele juridice sa poata achita online taxele si impozitele prin ghiseul.ro, a anuntat vineri, la Alba Iulia, ministrul Delia Popescu, transmite Agerpres.
„Suntem in discutii in momentul de fata cu Ministerul Finantelor Publice si speram sa putem finaliza acest proiect pentru persoanele juridice”, a spus ministrul Comunicatiilor, Delia Popescu, intrebata cand anume se va dezvolta si pentru societatile comerciale partea de plata electronica prin ghiseul.ro.
Popescu a adaugat ca spera ca acest lucru sa se intample cat mai repede.
„Este un proiect al nostru pe care speram sa-l finalizam impreuna cu colegii de la Ministerul Finantelor, pentru ca legislatia pe zona de ghiseul.ro este facuta in parteneriat intre Ministerul Comunicatiilor si Ministerul Finantelor. Speram sa va dam aceasta veste cat mai repede, ca si persoanele juridice vor putea sa plateasca prin intermediul ghiseului.ro”, a adaugat Delia Popescu.
Angajati ai Primariei Alba Iulia i-au prezentat, vineri, ministrului o parte dintre solutiile informatice implementate de municipalitate cu ajutorul fondurilor europene, respectiv „Servicii eficiente de administratie si managementul teritoriului” si „Sistem informatic pentru implementarea modelului de management al relatiilor cu cetatenii in administratia publica locala”.
Mai exact, ministrului i s-au prezentat detalii despre doua componente – cea de plata electronica pe portalul extern al Primariei si cea de Dispecerat -, management al relatiilor cu cetatenii, inclusiv cu harta de interactiuni. Delia Popescu a urmarit o statistica a platilor taxelor si impozitelor locale efectuate prin ghiseul.ro, precum si a numarului de sesizari venite din partea cetatenilor, care au crescut constant de la an la an.
„Este important sa putem face astfel de proiecte, alaturi de cetateni, si mai ales pe zona de taxe si impozite. Nimeni nu a scapat de taxe si impozite. Drept urmare, relationarea cu institutiile publice, mai ales pe subiectul acesta, care este unul delicat, trebuie facilitata si trebuie sa-i dam cetateanului mai multe facilitati prin care sa interactioneze cu statul. Nu una singura. Ghiseul, ca unica solutie, nu mai poate reprezenta viitorul si astfel de solutii reprezinta o viata normala, pana la urma, pentru noi toti”, a declarat ministrul Delia Popescu.
Ministrul Comunicatiilor a participat, vineri, la conferinta de lansare a proiectului pilot „Alba Iulia Smart City”.