Ministrul Dan Nica: Speram ca in luna iunie sa avem deblocat Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice
Speram ca in luna iunie sa fie deblocat Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice, a declarat luni Dan Nica, Ministrul pentru Societatea Informationala (POS CCE). Deocamdata facem plati de la buget, urmand ca toate cererile de rambursare, cand se deblocheaza programul, sa le trimitem la Bruxelles pentru rambursare din bani europeni. Nica a semnat luni contracte in valoare de 49,5 milioane lei si si-a cerut scuze public, in numele fostei conduceri a ministerului, pentru intarzierile inregistrate la evaluarea proiectelor, unele dintre acestea fiind nedeschise din decembrie 2010.
Dupa mai bine de doi ani de la momentul depunerii proiectelor de finantare, 61 de beneficiari din intreaga tara (institutii publice, spitale, fundatii, firme mici si mijlocii) au incheiat luni contracte de finantare prin intermediul Organismului Intermediar pentru Promoarea Societatii Informationale (OIPSI). Valoarea contractelor depaseste 49,5 milioane lei.
Din totalul de aproximativ 2500 de proiecte neevaluate, pentru 1870 dintre acestea va fi finalizat procesul de evaluare pana pe 15 mai 2013, cu ajutorul firmelor catre care au fost externalizate aceste servicii, coordonate de catre OIPSI. Pana la sfarsitul lunii mai 2013, urmeaza sa fie finalizata evaluarea a inca 600 de proiecte, care vor fi pregatite pentru incheierea contractelor.
Semnarea contractelor se va face saptamanal, in functie de ritmul in care beneficiarii vor aduce actele necesare, unele dintre acestea avand un timp mai indelungat de eliberare de catre autoritatile statului sau banci. Ministrul Dan Nica a atras atentia cu aceasta ocazie asupra faptului ca 99% dintre cererile de rambursare sunt completate gresit si a invitat beneficiarii sa consulte site-ul OIPSI pentru a putea evita cele mai frecvente erori, care pot intarzia semnarea unui contract cu pana la 5 zile lucratoare.
Din 15 decembrie 2012 si pana in prezent, prin intermediul OIPSI au fost semnate 184 de contracte in valoare de 162.442.036 lei. Printre beneficiarii care au semnat contracte cu OIPSI incepand inca din 18 decembrie 2012 se afla si 19 spitale din intreaga tara: Brasov, Mures, Galati, Iasi, Bacau, Dolj, Gorj, Valcea. Cea mai mare valoare de proiect evaluata in aceasta perioada este de aproximativ 154 milioane de lei.
In prezent, sunt externalizate pentru rambursare 300 de cereri in valoare totala de 173 milioane lei, proces care va fi finalizat pana la sfarsitul lunii iunie. Cea mai veche cerere de rambursare din acest lot de 300 este din aprilie 2011 si apartine UAT Targu-Mures. Si pentru restul cererilor de rambursare vor fi contractate servicii externe.
Potrivit MSI, demararea procesului de contractare a fost posibila datorita eforturilor concentrate din ultimul an de a recupera intarzierile acumulate in anii anteriori si care dusesera la blocarea procesului. Pentru nu risca pierderea fondurilor puse la dispozitie de Comisia Europeana, serviciile de evaluare au fost externalizate de catre OIPSI, folosindu-se finantarile aferente componentelor de asistenta tehnica. Contractele de externalizare a serviciilor de evaluare au inceput in data de 15 februarie 2013, dupa finalizarea licitatiilor deschise in acest sens in luna iulie 2012.
Organismul Intermediar pentru Promovarea Societatii Informationale (OIPSI) este organizat la nivel de directie generala in cadrul Ministerului pentru Societatea Informationala, avand ca scop gestionarea proiectelor finantate din Fonduri Structurale in domeniul TIC, prin implementarea operatiunilor Axei III din Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice. OIPSI asigura suport companiilor sau autoritatilor publice romanesti interesate sa elaboreze proiecte in domeniul TIC.