Sari direct la conținut

Ministrul economiei: Ungaria nu va introduce noi masuri de austeritate

HotNews.ro

Guvernul ungar nu va introduce noi masuri de austeritate, considerand ca acestea vor restrange cresterea economica, a declarat luni Gyorgy Matolcsy, ministrul economiei, citat de Businessweek. Acesta a aratat ca guvernul va pastra taxa asupra institutiilor financiare, aprobata pentru o perioada de trei ani, din care spera sa stranga la buget 200 miliarde de forinti (893 milioane de dolari) in acest an.

„Alternativa la taxa asupra bancilor ar fi masurile de austeritate, care ar restrange si mai mult cresterea economica”, a declarat Gyorgy Matolcsy.

Fondul Monetar International (FMI) si Uniunea Europeana (UE) au suspendat sambata discutiile cu Ungaria privind evaluarea acordului stand-by, fara a aviza planurile bugetare ale autoritatilor de la Budapesta. Uniunea Europeana a cerut decizii dure in ceea ce priveste cheltuielile, in vreme ce FMI a aratat ca taxa speciala aplicata bancilor va avea un impact negativ asupra creditarii si a cresterii economice.

Gyorgy Matolcsy a mai declarat ca FMI se va intoarce la Budapesta in luna septembrie si spera ca „in cele din urma” sa se ajunga la un acord cu institutia financiara internationala.

Piata financiara a reactionat la decizia FMI si UE, forintul depreciindu-se cu 2,7% fata de euro, fiind tranzactionat in jurul orei 10:27 la 282,10 forinti pentru un euro, acesta fiind cel mai ridicat curs din 7 iunie si pana in prezent. Totodata, indicele principal al Bursei din Budapesta a pierdut 2,3%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro