Sari direct la conținut

Ministrul energiei: O ordonanta a Ministerului Muncii amana cu un an aplicarea legii care prevede ca subventiile la incalzire vor fi acordate doar consumatorilor vulnerabili

HotNews.ro

Ministerul Energiei a prezentat la ultima sedinta a Guvernului o nota legata de evolutia Legii 196/2016 privind venitul minim de incluziune, care prevede si definirea consumatorului vulnerabil, a anuntat luni ministrul energiei, Toma Petcu, la o conferinta Focus Energetic. Legea ar fi trebuit sa intre in vigoare incepand cu data de 1 aprilie 2018, insa o ordonanta a Ministerului Muncii prevede o derogare de inca un an, a precizat Petcu. Legea 196/2016 prevede ca ajutoarele de incalzire nu mai pot fi acordate incepand cu aprilie 2018 decat consumatorilor vulnerabili. Dupa amanare, aceasta prevedere ar urma sa intre in vigoare de la 1 aprilie 2019.

De altfel, pana acum consumatori vulnerabili nu au fost definiti inca foarte clar.

„Apanajul stabilirii concrete a consumatorului vulnerabil este in acest moment, pe legislatie, la Ministerul Muncii”, a precizat ministrul energiei.

Acesta a spus ca dupa prezentarea acelei note in Guvern s-a stabilit constituirea unui grup de lucru la Ministerul Dezvoltarii. „In urma acelei note care a fost dezbatuta in Guvern, in zona de confidential, se prevede un grup de lucru in jurul Ministrului Dezvoltarii pentru ca aici trebuie sa se lucreze foarte mult cu primariile, fiecare persoana in parte care intra in aceasta categorie de consumator vulnerabil si de aceea este nevoie ca sa avem un sprijin local. Guvernul poate sa faca acest lucru doar prin Ministerul Dezvoltarii si bineinteles din acest grup de lucru vor face parte si Ministerul Muncii si Ministerul Energiei”, a mai spus Toma Petcu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro