Ministrul Finanțelor, despre cum ne putem implica în reconstrucția Ucrainei: E greu să ajungă acolo fără să treacă prin România

Companiile românești trebuie să fie pregătite pentru a participa la reconstrucția Ucrainei, dacă se va ajunge la pace, a declarat ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, într-un interviu pentru HotNews. „Concurența o să fie mare, dar și nevoia este mare”, a spus ministrul.
Întrebat despre cum va face față România acestei concurențe, Tánczos Barna a spus că „noi avem avantajul proximității”. „Suntem țara cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina, avem zona portuară, avem zona Mării Negre, zona Dunării, portul de pe Dunăre, unde noi putem să oferim facilități și servicii pentru cei care vin din altă parte”.
„E greu să ajungă în Ucraina fără să treacă prin România”, a adăugat ministrul.
Acesta a precizat că sunt foarte multe oportunități care pot fi exploatate. „Sunt convins că firmele românești, cele de infrastructură, cele portuare, companiile din Portul Constanța, vor fi pregătite ca să ofere servicii și să crească volumul afacerilor în cazul în care, într-adevăr, se ajunge la o pace și se intră în următoarea etapă, de reconstrucție”, a mai spus Tánczos Barna.