Ministrul invizibil (de Ioana Lupea)
IOANA LUPEA: „Daca nu ar fi fost internarea la Spitalul Elias pentru o cadere de tensiune, am fi uitat cu desavarsire ca avem un ministru al justitiei pe nume Catalin Predoiu”.
Ministrul si-a propus, probabil, sa nu cada in pacatul predecesorului Tudor Chiuariu, acela de a vorbi continuu neintrebat. Sa iasa din guvernarea Tariceanu sanatos, nepatat si prieten cu toata lumea. Este adevarat ca, in Romania, functia publica si notorietatea rea care o insoteste de regula pot dauna unei cariere profesionale. Si ca mai bine te lipsesti de laude decat sa te expui, inutil si daunator, insultelor. Dar prezenta lui se impune cel putin in dezbaterea despre dosarele demnitarilor din filele carora parlamentarii si-au facut ghemotoace de aruncat in procurori.
Catalin Predoiu se multumeste sa asiste la ultimul asalt al politicienilor asupra Parchetului General si Directiei Nationale Anticoruptie, ca un spectator plictisit. Ba, mai mult, se declara in cotidianul „International Herald Tribune“ fericit ca vede determinarea guvernului si a parlamentului de a lupta impotriva coruptiei. Optimismul diplomatic al lui Catalin Predoiu contrasteaza si cu tonul ingrijorat al articolului IHT „Coruptia la nivel inalt din Romania rezista reformelor“, si cu realitatea ultimelor luni. Judecatorii sunt mai preocupati de recuperarea sporului de stres si a altor prime si indemnizatii pierdute odata cu reformarea sistemului. Curtea Constitutionala a omorat Agentia Nationala de Integritate inainte ca aceasta sa verifice prima avere de demnitar.
Politicieni cu probleme penale, din toate partidele, candideaza in alegerile locale ca si cum dosarul ar fi la moda, in tendinte, nicidecum ceva rusinos. Senatorii si deputatii au redeschis tirul impotriva DNA si a procurorului Daniel Morar. Probele stranse de procurori impotriva lui Adrian Nastase, Miron Mitrea, Paul Pacurau si Codrut Seres sunt la cheremul finilor si nasilor celor suspectati. Iar parlamentul urmeaza sa se pronunte – situatie nemaiintalnita intr-o democratie – asupra justetei procedurilor urmate de procurori, atributie ce revine numai si numai Consiliului Superior al Magistraturii.
Nimeni nu mai crede ca un demnitar poate fi condamnat in Romania. Oamenii au ajus sa-si spuna ca merg si coruptii atat timp cat fac ceva, orice si oricat de neinsemnat ar fi, pentru ei. „Coruptia buna“ este elogiata la televizor la ore de maxima audienta, chiar de jurnalisti, pentru ca unge mecanismul de functionare a statului. Dar, atat timp cat asupra Justitiei si, implicit, asupra cabinetului din care face parte nu va cadea clauza europeana de salvgardare, ministrul justitiei este linistit. Daca trece de raportul Comisiei Europene din iulie si reuseste sa amane inlocuirea lui Daniel Morar, al carui mandat in fruntea DNA se termina in august, atunci Catalin Predoiu si-a atins obiectivele. Pacatul lui, poate singurul, este ca se ingrijeste de propria imagine mai mult decat de independenta si bunul mers al Justitiei.