Sari direct la conținut

Ministrul Mediului anunta o taxa care "nu va fi o taxa sau impozit": Masinile cu norme de poluare Euro 2, 3 sau 4 ar putea fi taxate in functie de emisii

HotNews.ro
Ministrul Mediului anunta o taxa care "nu va fi o taxa sau impozit": Masinile cu norme de poluare Euro 2, 3 sau 4 ar putea fi taxate in functie de emisii

Masinile cu o norme de poluare Euro 2, 3 sau 4 ar putea fi taxate in functie de emisii, a declarat, marti, ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, citat de Agerpres.

„Cu siguranta nu va fi o taxa sau un impozit. Va fi o metoda prin care dorim foarte mult ca toate autovehiculele care circula pe drumurile patriei si care polueaza, care au o norma inferioara de poluare euro 2, 3 sau 4, sa fie taxate in functie de emisiile pe care le dau. Luam in calcul trei criterii, respectiv capacitatea cilindrica pentru care deja se plateste un impozit, dupa care luam norma de poluare a fiecarei masini si emisiile de CO2 pe care le produce fiecare masina”, a spus Gavrilescu.

Ea a mai aratat ca este pusa in pericol calitatea aerului pentru ca de la inceputul anului au intrat in tara foarte multe masini poluante.

„Calitatea aerului este pusa in pericol tinand cont ca un numar foarte mare de masini au fost introduse in perioada 1 ianuarie ¬ 1 septembrie 2017, comparativ cu aceeasi perioada a anului 2016, cu o crestere de 80%. Pe de o parte acordam, prin Administratia Fondului de Mediu, bani pentru a finanta fiecare roman sa poata sa-si cumpere o masina noua, care sa nu polueze si cu care sa circule in siguranta, si pe cealalta parte e un numar mare de masini care au norma de poluare euro 2, euro 4. Noi lucram intr-un grup de lucru care are un termen de maxim 3 saptamani astfel incat forma finala sa imi fie prezentata. Noi trebuie sa facem o informare si la Comisie, iar apoi sa fie si dezbatuta”, a precizat ministrul Mediului.

Timbrul de mediu pentru autovehicule este inclus in cele 102 taxe nefiscale care au fost eliminate de la 1 februarie 2017.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro