Sari direct la conținut

Ministrul Nica mai anunta un proiect IT: 35 de milioane euro pentru eliberarea online a documentelor de stare civila

HotNews.ro
Dan Nica, Foto: AGERPRES
Dan Nica, Foto: AGERPRES

Proiectul de eliberare online a actelor de stare civila este unul din proiectele pe care le-am deblocat odata cu preluarea mandatului pentru ca in Romania s-a demonstrat ca nu exista o gestiune coerenta a a Registrului de Stare Civila, a declarat, vineri, ministrul pentru Societatea Informationala, Dan Nica, citat de Agerpres. ‘Ne-a deranjat cand am venit la guvernare pentru ca am gasit o situatie in ceea ce priveste anularea unui proiect finantat de Banca Mondiala in valoare de 20 milioane dolari pentru acest domeniu si la care nu s-a facut nimic timp de doi ani, iar banii s-au pierdut. Am alocat 35 de milioane de euro pentru un astfel proiect pentru ca in Romania este aproape imposibil sa poti sa iti inregistrezi anumite acte de stare civila fara sa pierzi foarte mult timp”, a spus acesta.

  • „Am reusit deocamdata sa avem banii necesari pentru scanarea tuturor documentelor de stare civila din Romania, indiferent de vechimea lor, iar acestea sa vor regasi intr-o baza de date centralizata’, a spus Dan Nica.

Prin noul flux preconizat prin acest proiect, cetateanul are nevoie doar de Cartea de Identitate, restul documentelor fiind gasite in sistem si se va putea face o verificare a acestora. Toate entitatile comunica cu sistemul, eliminand erorile de operare si scurtand timpul de procesare a cererilor.

Potrivit datelor MSI, sistemul va permite reducerea procentului de eroare in procesul de prelucrare a informatiilor de stare civila, prin asistarea si prelucrarea automata a datelor, respectiv prin compararea datelor prezentate cu cele existente in Registrul National de Evidenta a Persoanelor. Practic, prin implementarea acestui proiect se va face pentru prima oara un istoric al datelor de stare civila emise in ultima suta de ani.

Proiectul este estimat a se finaliza in doi ani, respectiv in iunie 2015.

Datele MSI arata ca numai in 2011 au fost emise peste 1,23 de milioane de acte de stare civila.

UPDATE: Ministerul pentru Societatea Informationala a transmis ulterior un comunicat de presa pe aceasta tema:

„Pe 17 aprilie 2013 s-a incheiat etapa de depunere a proiectelor pentru implementarea unui proiect la nivel national, care are ca obiectiv general imbunatatirea si automatizarea sistemului de depunere a cererilor pentru emitere/eliberare si eliberarea efectiva a documentelor de stare civila. Perioada in care au putut fi facute inregistrarile online a fost 18 martie 2013 ¬ 17 aprilie 2013. Bugetul total al proiectului de eliberarea online a actelor de Starea Civila este de 35 milioane de euro”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro