Ministrul ostatic (de Dan Turturica)

Mare noroc are ministrul apararii, Teodor Atanasiu, ca militarii nu se pot organiza in sindicate si nici nu au voie sa protesteze atunci cind sefii lor ii trateaza ca pe o adunatura de argati! Cea mai mare problema pentru ministrul Atanasiu ar fi sa justifice in fata majoritatii militarilor de cariera privilegiile pe care le-a acordat citorva sute de colonei si generali, care au iesit din armata

printr-o procedura de pensionare anticipata, care au primit plati compensatorii de sute de milioane de lei, unii ajungind chiar la un miliard, care primesc pensii de 20-30 de milioane de lei, si care au fost reangajati in Ministerul Apararii, ca functionari civili, calitate in care mai primesc alte citeva zeci de milioane de lei salariu pe luna.

O politica de personal la limita legii, care face ca din acelasi buget de austeritate grosul ofiterimii sa primeasca firimituri, in timp ce casta maharilor incaseaza in acelasi timp si pensie si salariu, venituri care ajung aproape de 2000 de euro pe luna.

Dincolo de frustrarea justificata pe care o incearca militarii de rind, exista mai multe probleme de fond, care fac din angajatii privilegiati ai MApN adevarate contra-modele ale unei administratii ce pretinde ca se reformeaza si modernizeaza.

|n primul rind, printre cei ce primesc pensie si salariu in acelasi timp, se numara chiar seful directiei de management al resurselor umane, si seful serviciului politici resurse umane din MApN.

Adica exact cei ce ar trebui sa propuna o strategie salariala echitabila pentru angajatii institutiei si primii care ar trebui sa gireze, prin exemplul propriu, corectitudinea mecanismului pe care l-au impus celorlalti. Cit de pozitiv este exemplul lor se vede cu ochiul liber: si-au abandonat functiile (pentru citeva ore?), pensionindu-se, dar s-au reintors pe ele, cu statut de civili.

Alaturi de ei, cu incasari duble, se afla alte citeva sute (asa sustine ministerul) de sefi de directii si servicii, consilieri, experti.

Practic, o buna parte din structura de conducere administrativa a armatei este ocupata de pensionari.

Intrebarea logica: chiar nu are aceasta institutie oameni mai tineri, capabili sa preia functiile abandonate de cei ce s-au pensionat? Daca are, atunci de ce nu li se da o sansa de afirmare? Promovarea unor oameni noi le-ar fi adus acestora un spor de salariu, un nou statut si ar fi oferit si celorlalti oameni din sistem perspective profesionale palpabile; armata s-ar fi intarit prin plusul de

energie si prin gindirea moderna pe care tinerii le aduc cu ei. Daca insa Ministerul Apararii nu are oameni pregatiti sa preia functii de conducere, asta arata un esec al politicii sale de resurse umane. |n acest caz, de ce au fost reangajati sefii directiilor de resurse umane dupa pensionare? Problema Ministerului Apararii se regaseste in linii mari cam in toate organismele statului.

Sefii numiti pe linie politica se afla sub asediul permanent al castei functionarilor de virf, ajunsi la virsta pensionarii, care isi consuma aproape intreaga energie pentru a-si pastra sau chiar inmulti privilegiile. Paienjenisul de relatii pe care si l-au creat si birocratia excesiva in care functioneaza le ofera o forta extraordinara.

Pina acum, foarte putini oameni impusi politic in virful acestor bastioane au reusit sa le si domine. Cu toate acestea, reforma profunda va incepe doar cind ministrii vor incepe un razboi pe viata si pe moarte cu dinozaurii institutiilor de stat, propunindu-si sa miste macar si un milimetru lucrurile inainte si asumindu-si fara ezitari riscul de a fi infrinti.

Va fi oricum o infringere mult mai onorabila decit cea pe care o sufera acum, acceptindu-si conditia de ostatici a unor structuri pe care nu le pot nici controla, nici reforma.