Ministrul Ramona Manescu: Am cerut opinia Concurentei privind CFR Marfa, vom discuta in Guvern o eventuala prelungire
Ministrul Transporturilor, Ramona Manescu, a cerut Consiliului Concurentei si consultantilor un punct de vedere privind termenul de finalizare a privatizarii CFR Marfa, stabilit acum pentru 15 octombrie, precizand ca o eventuala prelungire va fi discuta in Guvern, relateaza Mediafax.
„Am vazut ca a fost lansata aceasta discutie cu privire la decizia Consiliului Concurentei, care este asteptata si sigur ca este foarte importanta. (…) Termenele prevazute in HG si in contract sunt foarte clare. Noi ne dorim ca domnul Gruia Stoica si GFR sa-si poata onora obligatiile in aceste termene. Daca va exista o noua hotarare de Guvern de prelungire a termenelor, asta ramane sa discutam in Guvern, sa cerem punctul de vedere al Consiliului Concurentei, al consultantilor, si sa vedem daca intr-adevar in contractul pe care il avem, in hotararea de guvern care a fost data (…) putem intr-adevar sa prelungim termenul. Orice prelungire a termenului trebuie sa se faca in spiritul legii, in spiritul contractului”, a declarat ministrul Transporturilor.
Declaratia, pentru agentia Mediafax, vine dupa ce Ramona Manescu afirmase marti, raspunzand unor intrebari, ca procedura de privatizare a CFR Marfa este „in termen”, dar va fi reluata daca nu se va finaliza in graficul stabilit, respectiv pana la jumatatea lunii octombrie.
Acum, ea a afirmat ca a solicitat deja Consiliului Concurentei si consultantilor un punct de vedere privind acest subiect, adaugand ca toate masurile luate in afara hotararii de guvern existente trebuie sa fie legale, justificate si oportune.
Grup Feroviar Roman (GFR), detinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a depus marti, la Consiliul Concurentei, notificarea privind achizitia a 51% din CFR Marfa. Notificarea cuprinde, printre altele, documente legate de companiile implicate in tranzactie si piata de profil.
In luna iunie, GFR a fost declarat castigator in procesul de privatizare a CFR Marfa, oferind un pret de 202 milioane euro pentru 51% din actiuni.
Contractul a fost semnat la inceputul lunii septembrie, Gruia Stoica declarand atunci ca banii vor fi platiti dupa ce Consiliul Concurentei va emite o decizie privind aceasta tranzactie.
Hotararea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfa a fost publicata la jumatatea lunii august in Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzactiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrarii in vigoare a actului normativ, respectiv jumatatea lunii octombrie.
Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a declarat insa ca termenul pentru luarea unei decizii este de 6 luni si ca aceasta poate fi luata fie de catre institutia pe care o conduce fie de reprezentantii unei directii de specialitate la nivelul Comisiei Europene. Pe de alta parte, va dura circa o luna, de la notificarea tranzactiei, doar pentru a se stabili ce autoritate va emite decizia.
Ministrul Transporturilor a declarat marti, raspunzand unor intrebari, ca procedura de privatizare a CFR Marfa este „in termen”, dar va fi reluata daca nu se va finaliza in graficul stabilit, respectiv pana la jumatatea lunii octombrie.
Guvernul a stabilit ca termenul de finalizare a privatizarii CFR Marfa este jumatatea lunii octombrie, printre conditiile impuse pentru incheierea tranzactiei figurand constituirea unui depozit bancar de aproximativ 20 milioane de euro de catre GFR si o adresa sau un aviz de la Consiliul Concurentei.
Actul normativ stabileste ca finalizarea tranzactiei, constand in transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de actiuni, va fi realizata sub conditia incheierii unui contract de escrow in termen de 30 de zile de la data semnarii contractului de vanzare, 2 septembrie.
Contractul de escrow va fi anexa la contractul de vanzare de actiuni si va avea ca obiect, in principal, plata de catre cumparator a 10% din pretul de cumparare (90,49 milioane lei, dintr-un total de 904,98 milioane lei) in termen de doua zile de la data contractului de escrow.
Transferul dreptului de proprietatea asupra actiunilor majoritare la CFR Marfa este conditionat totodata de „emiterea de catre Consiliul Concurentei a unei adrese sau decizii” in conformitate cu dispozitiile Legii concurentei „si/ sau emiterea unui asemenea document de catre alte autoritati de concurenta competente”.
Potrivit hotararii de Guvern, daca finalizarea tranzactiei nu are loc, indiferent de orice culpa a cumparatorului, in termenul de 60 de zile calendaristice de la data intrarii in vigoare a hotararii, contractul se desfiinteaza „de plin drept” fara a mai fi necesara punerea in intarziere, fara orice alta formalitate prealabila si fara interventia instantei.
Premierul Victor Ponta a declarat in august ca daca GFR nu va plati banii pentru transportatorul feroviar de stat va fi numit un manager privat, iar licitatia va fi reluata. Potrivit premierului, in cazul reluarii licitatiei, termenele vor fi mult mai extinse si mai rezonabile decat la prima licitatie, derulata in conditiile si termenele negociate cu Fondul Monetar International.
CFR Marfa este cea mai mare companie de profil din Romania, iar GFR principalul competitor.