Sari direct la conținut

Ministrul Rovana Plumb dă vina pe oficialii UE pentru întârzierile de la fondurile europene

HotNews.ro
Ministrul Rovana Plumb dă vina pe oficialii UE pentru întârzierile de la fondurile europene

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, le-a spus unor reprezentanți ai Comisiei Europene că e îngrijorată de „întârzierile apărute în ultimii ani” și le-a solicitat „fluidizarea și urgentarea” procesului de aprobare a proiectelor, a informat, miercuri, ministerul, pe Facebook.

Miercuri, a avut loc, la sediul MFE, o întâlnire de lucru a ministrului Fondurilor Europene cu reprezentanții JASPERS pentru o analiză privind stadiul dezvoltării portofoliului de proiecte de apă și infrastructură rutieră.

JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions) este un parteneriat de asistență tehnică între Comisia Europeană, BEI și BERD ce acordă asistență tehnică țărilor beneficiare de fonduri europene pentru pregătirea proiectelor majore, finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune.

Întâlnirea a fost solicitată de ministrul Rovana Plumb „ca urmare a unor semnale venite din partea unor beneficiari de fonduri europene privind necesitatea unei îmbunătățiri a colaborării cu aceste servicii de consultanță” – spune MFE.

„În context, doamna Plumb și-a exprimat îngrijorarea cu privire la întârzierile apărute în ultimii ani și la procesul greoi de aprobare a proiectelor, solicitând partenerilor fluidizarea și urgentarea acestui proces. În prezența domnului Antonio Almagro, director JASPERS, a fost agreată o modalitate de accelerare a pregătirii proiectelor, care va fi monitorizată permanent”, mai afirmă ministerul.

Ministrul Rovana Plumb a fost însoțită la discuții de Cătălin Gheran, director general la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).

În programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), pe perioada de programare 2014-2020, România are la dispozție circa 11,6 miliarde de euro, din care:

  • 6,94 miliarde euro din Fondul de Coeziune al UE
  • 2,28 miliarde euro din Fondul European de Dezvoltare Regională
  • 2,41 miliarde euro, cofinantare națională.

Potrivit celor mai recente date publicate de Ministerul Fondurilor Europene, până în februarie 2018 România a primit de la Comisia Europeană rambursări de cheltuieli efectuate în POIM în valoare de 858,3 milioane euro, reprezentând o rată de absorbție de 9,11%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro