Sari direct la conținut

Ministrul Sănătăţii: Suntem expuşi unui viitor val pandemic, în mod clar / Mesajul nostru în continuare, foarte ferm, este acela de vaccinare

HotNews.ro
Cseke Attila, Foto: AGERPRES
Cseke Attila, Foto: AGERPRES

România este supusă riscului de a se confrunta cu un al cincilea val al pandemiei, în acest context mesajul autorităţilor fiind unul foarte clar, pro-vaccinare. Ministrul susţine că, deşi numărul de îmbolnăviri zilnice începe să scadă, numărul deceselor va continua să rămână ridicat, iar presiunea pe spitale este în continuare una „uriaşă”, potrivit News.

„Numărul de infectări pe zi scade, asta se vede din cifre, asta nu înseamnă că scade presiunea pe spitale. În spitale în continuare, din păcate, avem o presiune uriaşă”, a declarat Cseke Attila, miercuri seară, la Digi 24.

El a arătat că „încă o perioadă de timp, probabil”, numărul deceselor se va menţine unul ridicat.

„Încă nu am ajuns la situaţia în care în spital, pe partea de ATI să avem un număr de locuri suficiente să putem în interiorul ţării să mai transferăm pacienţi dintr-un judeţ în altul. Acest val pandemic patru în niciun caz nu a trecut şi mesajul în niciun caz nu e acela că putem să ne relaxăm cu toţii şi că nu avem nimic de făcut”, a adăugat Cseke.

El a precizează că rata de vaccinare în rândul populaţiei de peste 12 ani este de aproximativ 43%, procent care este unul scăzut, iar în acest context el a susţinut că nici la 50% rată de vaccinare nu se va ajunge la imunitatea care să nu expună România unui nou val al pandemiei.

„Suntem expuşi unui viitor val pandemic, în mod clar. (…) Chiar dacă acest val pandemic patru la un moment dat se va termina, noi vom fi expuşi în continuare. Mesajul nostru în continuare, foarte ferm, este acela de vaccinare. (…) Se pare că toţi vom fi imunizaţi, într-un fel sau altul”, a afirmat el.

Ministrul a susţinut că imunizarea naturală, prin trecerea în boală, este una nedorită pentru că este „total imprevizibilă”, el dând exemplul tinerilor nevaccinaţi şi fără comorbidităţi care au decedat. Cseke a subliniat că soluţia „corectă din punct de vedere medical” este aceea de vaccinare.

În ceea ce priveşte şcolile, ministrul a recomandat respectarea regulilor de prevenire a răspândirii virusului.

„Dacă constatăm după şapte, zece zile, două săptămâni că cifrele sunt îmbucurătoare, atunci putem să discutăm despre criterii mai permisive, dar până atunci în niciun caz, rămân actualele criterii”, a mai afirmat ministrul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro