Ministrul Virgil Popescu, discuţii cu companii din Emiratele Arabe Unite pentru investiţii în energie
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţă că a avut discuţii cu companii din Emiratele Arabe Unite, pentru investiţii în producerea de energie regenerabilă şi în dezvoltarea infrastructurii de transport a energiei. Astfel, ministrul spune că se discută deja la nivel tehnic cu reprezentanţii Hidroelectrica, în vederea realizării unei investiţii pentru a produce energie regenerabilă, citează News.ro.
„Investiţii în producerea de energie regenerabilă şi în dezvoltarea infrastructurii de transport a energiei au fost principalele puncte pe care le-am discutat astăzi în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii companiei MASDAR şi TAQA. Atât România, cât şi Emiratele Arabe Unite vor avea parte de beneficii în urma colaborării în domeniul energiei”, a scris ministrul pe Facebook.
Virgil Popescu arată că cei de la MASDAR discută deja la nivel tehnic cu reprezentanţii Hidroelectrica, în vederea realizării unei investiţii pentru a produce energie regenerabilă.
„Totodată, vom beneficia şi de experienţa celor de la TAQA pentru a se implica în dezvoltarea infrastructurii de transport, respectiv cablul submarin Black Sea Green Electricity şi cablul de transport de energie electrică verde pe traseul Tuzla – Podişor, apoi pe culoarul gazoductului BRUA, pentru a asigura legătura de la Estul la Vestul României”.
„Le-am transmis că îi încurajez să facă investiţii şi în unităţi pentru producerea energiei cu gaz natural. Parteneriatul România – EAU este aşezat pe baze solide şi se va consolida în viitorul apropiat. La întâlnire au mai participat Bogdan Badea – CEO Hidroelectrica, Răzvan Popescu – CEO Romgaz, George Agafiţei – consilier de stat Guvernul României şi E.S. Ambasadorul României în EAU Octavian Bădică”, mai spune ministrul Energiei, aflat într-o vizită în Emiratele Arabe Unite.