Minoritati pentru vesnicie (de Cristian Parvulescu)

In vreme ce scenariul conflictului de suprafata intre cele doua parti ale executivului cunostea o relansare odata cu scandalul supermediatizat si inselator al „telefonului”, controversa mocnita, cu scurte episoade publice, in jurul statutului minoritatilor s-a intetit.

Dar abordarea politica ingusta a legii cadru privind minoritatile readuce in actualitate demonul nationalismului de supravietuire. Subiectul a trezit rapid interesul partidelor in criza. PRM, PC sau PSD au atacat, in diferite maniere, problema.

Daca in cazul Romaniei Mari reactia era previzibila si consonanta pozitiei traditionale a partidului, pentru PC si PSD justificarea reactivitatii, in termenii politicii europene pe care cele doua partide o afirma, este ceva mai problematica. Concertarea celor trei partide nu este exclusa, dar motivele sint mai degraba conjuncturale.

Oricum, in nici unul din cazuri problema minoritatilor nu a fost abordata din perspectiva democratica. Interesul de partid si stereotipurile culturale au prevalat, iar momentul, indiferent daca legea va trece sau nu, este pe cale de a fi ratat. O data in plus fractura dintre discursul de suprafata, european, si realitatea politica autohtona a fost demonstrata.

Reducind numarul de minoritati doar la cele istorice (cele 18 reprezentate in Parlamentul actual) initiatorul legii (UDMR) a optat pentru o abordare conservatoare si limitativa. Inca din titlu se observa tentatia definirii culturale si etniciste, iar nu civice, a natiunii. In acest sens minoritatile sint „nationale”, ceea ce presupune implicit contrapunerea lor natiunii romane.

In acceptiunea civica, utilizata si de Constitutia Romaniei, calitatea de membru al natiunii nu este influentata de nici o alta conditie (rasa, etnie, sex etc). Maghiarii, germanii sau polonezii sint in egala masura membri ai natiunii romane alaturi de etnicii romani. Or, formula „minoritati nationale” este, din perspectiva definirii civice, cel putin inadecvata.

Pentru a nu fi dubii, articolul 2 al proiectului de lege chiar expliciteaza: „Minoritatile nationale sint recunoscute ca factori constitutivi ai statului roman, impreuna cu natiunea romana, majoritara.” In acest exemplu, afilierea europeana a UDMR, crestin democrata, nu este evidenta.

Subsidiaritatea, afirmata prin principiul autonomiei culturale, este contrabalansata de rolul preponderent acordat, in spirit conservator, statului si istoriei. Doar minoritatile cu o istorie de peste 100 de ani sint recunoscute si primesc protectie, pe cind noile minoritati sint excluse.

Limitarea libertatii de asociere devine posibila prin conditionarea inregistrarii organizatiilor minoritatilor de criteriul numeric (cel putin 15% din numarul total al celor ce s-au declarat membri ai minoritatii la ultimul recensamint, sau 25.000 de membri fondatori).

Amprenta maghiara, chiar udemerista, caracterul conservator si mecanismul de promovare a legii fragilizeaza in mare parte intreprinderea. Profitind de context, alte partide incearca sa speculeze momentul.

Dupa ce PC a fost acceptat cu statut de observator in Alianta liberalilor si democratilor pentru Europa (grupul liberal-democrat), tentatia vag nationalista, in mai multe rinduri manifesta, ar fi obligat la retinere. Palaria liberal europeana obliga. Si daca nu s-a intimplat astfel, ratiunile tin de politica interna.

Dupa ce s-a prabusit in sondaje din cauza piruetelor electorale si postelectorale, PC isi cauta locul. Incercind sa limiteze influenta UDMR in interiorul coalitiei, dar si sa preia o parte din electoratul sensibil la retorica nationala, PC nu putea pierde ocazia.

Mai circumspect, PSD nu a respins oficial proiectul de lege, dar fie a votat impotriva, fie a blocat dezbaterea sa in Camera Deputatilor. Dar si aici nationalismul, deloc in spiritul socialismului european, s-a putut desfasura liber. Unii senatori PSD au acuzat o conspiratie antinationala fara ca vreun for al partidului sa se sesizeze. Ba din contra.

Iar apoi, Adrian Nastase din pozitia de presedinte al Camerei a aminat, pe motive procedurale, discutarea Statutului minoritatilor, in speranta neindeplinirii conditiilor pentru discutarea sa in regim de urgenta.

Pentru PSD, dincolo de sanctiunea aplicata UDMR pentru sustinerea Aliantei in decembrie 2004, ceea ce a determinat formarea actualei majoritati parlamentare si a trecut social-democratii in opozitie, sensibilizarea electoratului transilvanean si capacitarea sustinatorilor PRM sint obiective de etapa.

Lipsa apetitului democratic in privinta legii statutului minoritatilor dezvaluie lipsa de perspectiva ce domina spatiul politic romanesc. Condamnate la reprezentare vesnica, scutite, ca si partidele parlamentare, de emotiile concurentei, formatiunile minoritatilor etnice viseaza deja la privilegiile medievale ale Consiliilor Nationale ale Autonomiei Culturale.