Sari direct la conținut

Mircea Coșea, despre noile măsuri de protecție împotriva scumpirii energiei și gazelor: Nu este suficient. Este o chestiune care cârpește. Lipsesc elemente

HotNews.ro
Mircea Cosea, Foto: Agerpres
Mircea Cosea, Foto: Agerpres

Actul normativ pregătit de Guvern privind noile măsuri de protecție în fața scumpirii energiei și gazelor nu este suficient, în opinia profesorului universitar ASE – Mircea Coșea. „Este o chestiune care cârpește. Cuvântul e urât, dar ăsta e. Cârpește situația prin adăugirea unor avantaje care nici măcar nu sunt foarte garantate”, a spus el, într-o conferință organizată de DCNews.

Potrivit acestuia, sunt câteva elemente care lipsesc din actul normativ:

„Nu sunt primul care le semnalează dar am datoria să o fac”, afirmă Coșea.

• În primul rând nu există niciun fel de control asupra situației și asupra furnizorilor. Nu există niciun fel de penalizare în acest act. Un act fără penalizări înseamnă toleranța pe care o dai celui care acționează, de a face lucrurile în așa fel încât frica de o anumită penalizare să fie total nulă.

• După părerea mea nu există niciun fel de element concret în legătură cu compensările. Compensarea care se face mi se pare a fi enorm de costisitoare și nu văd de unde sunt banii pentru această compensare.

„Sunt lucruri care la nivel declarativ par foarte bune. Toată această legislație care a apărut pentru ajutorarea situației economice cu facturile astea foarte mari, din prima variantă a Legii, a doua variantă, acest act normativ care apare acum, nu ating esența lucrurilor”, a mai afirmat profesorul.

• Sunt elemente care încearcă să aducă o anumită liniște în comportamentul consumatorului, fie el casnic, fie industrial, dar au foarte mică marjă de concretizare și în esență de realizare a efectului pe care ar trebui să-l aibă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro