Sari direct la conținut

Mircea Scăunașu, director general, Philip Morris România: Investițiile confirmă faptul că ne-am angajat într-un proces ireversibil de transformare

Smile Media
Mircea Scăunașu, Foto: Philip Morris România
Mircea Scăunașu, Foto: Philip Morris România

Primul român care a ajuns să ocupe poziția de director general al Philip Morris România, vorbește într-un interviu despre transformare, inovație și investițiile companiei pe plan local, care se ridică la peste 730 de milioane de dolari.

Când priviți retrospectiv, ce înseamnă cei 30 de ani de activitate în România?

În acești 30 de ani au existat multe momente memorabile și sunt mândru că am avut această constantă în parcursul nostru – am privit mereu spre viitor. Dacă ar trebui să sumarizez ce a însemnat activitatea noastră aici în ultimii 30 de ani, aș spune „investiții” și „transformare”. PMI a intrat pe piaţa locală în 1993, iar patru ani mai târziu a fost demarată construcţia fabricii din Otopeni.

Inițial, o investiție de 600 de milioane de dolari a fost direcționată către dezvoltarea capacităților de producție, formarea angajaților și implementarea unor soluții care vizează sustenabilitatea. În 2023 am decis să adăugăm investiției inițiale încă 130 de milioane de dolari. Această investiție suplimentară va continua să transforme fabrica într-o unitate de producție de înaltă clasă pentru produsele care încălzesc tutunul.

Un alt moment de referință în călătoria noastră este lansarea IQOS în România, dispozitivul care încălzește tutunul fără să îl ardă. În urmă cu aproape zece ani am făcut o promisiune consumatorilor noștri: să le oferim adulților fumători o alternativă mai bună la continuarea fumatului dacă nu renunță la acest obicei nesănătos. Iar seria de produse lansate, îmbogățită anul trecut cu IQOS ILUMA, demonstrează că ne ținem de această promisiune. Toate acestea demonstrează că viziunea unui viitor fără fum nu este o utopie. Suntem într-o călătorie în care mai sunt mulți pași de făcut pentru a construi o Românie fără fum, însă știm că ne aflăm pe drumul cel bun.

Ce investiții aveți în plan pentru acest an?

Focusul nostru în 2024 este ca fabrica din Otopeni să se transforme în continuare și să susțină atât misiunea companiei, cât și economia românească. Continuăm să accelerăm această transformare, să oferim noi locuri de muncă și să creștem nivelul exporturilor. Cu 730 de milioane de dolari investiți în 7 ani suntem parteneri de încredere ai statului român și ne dorim ca în fiecare an să contribuim la dezvoltarea sustenabilă a economiei locale.

În plus, această transformare radicală are în prim-plan oamenii și nu are cum să fie implementată fără investiții în angajați. Dorim să le oferim un loc de muncă atractiv, unde să poată să se dezvolte, atât la nivel personal, cât și profesional. Pentru noi, oamenii din organizație sunt baza de la care pornești atunci când îți dorești să construiești o reputație solidă. E o provocare permanentă pentru noi să le oferim un mediu de lucru și o experiență unice care să-i motiveze să facă performanță dar să îi și motiveze să se întoarcă, în fiecare zi, cu plăcere, la locul de muncă. Și nu este de mirare faptul că suntem aleși Angajator de Top de mai mulți ani la rând. Cei mai buni ambasadori ai unei companii sunt, la urma urmei, angajații și comunitatea în care ei își desfășoară activitatea.

Ce rol joacă aceste investiții în business-ul pe care îl reprezentați?

Investițiile confirmă faptul că ne-am angajat într-un proces ireversibil de transformare. Inovația și digitalizarea impactează toate industriile, fără excepție. PMI a ales de ani buni să facă acest pas, așa că în cazul nostru ne transformăm din temelii dintr-o companie lider global în industria tutunului într-o companie care dezvoltă produse fără fum, fundamentate ştiinţific, cum este IQOS.

Investițiile făcute în fabrica din Otopeni ne ajută să creștem volumele exporturilor de produse din tutun încălzit la nivel global și consolidează poziția României în topul global al centrelor de fabricație a produselor fără fum.

Peste 90% din producția fabricii din Otopeni este exportată în 54 de țări de pe 5 continente, iar valoarea exporturilor a crescut de 7 ori față de anul 2016 și a depășit exporturile fabricii Philip Morris International (PMI) din Italia. Ca să vă faceți o idee mai clară, contribuția PMI este semnificativă, dacă avem în vedere faptul că România a închis anul 2023 cu un deficit comercial de 28,9 miliarde de euro. Exporturile de produse din tutun au crescut în 2023 la 1,6 miliarde de euro. România a exportat bunuri cu valoare adăugată în timp ce nivelul importurilor, în general materie primă, s-au situat în 2023 la doar 431 de milioane de euro, așadar un impact pozitiv asupra balanței de plăți a României de aproximativ 1,2 miliarde de euro.

Care este politica companiei pentru a-i ajuta pe cei care nu renunță la fumat?

Fumatul, am spus-o în repetate rânduri, reprezintă una dintre cele mai mari probleme de sănătate la nivel mondial. Iar prima alegere corectă este să nu te apuci de fumat. Sigur, dacă totuși ești fumător, ideal ar fi să renunţi complet la fumat şi la nicotină. Cu toate acestea, deși oamenii sunt conștienți că acest obicei este unul nociv, nu renunță. Așadar, datoria noastră este să explicăm de fiecare dată care sunt noutăţile pe care ştiinţa şi inovaţia le aduc. Pentru că acum putem transmite fumătorilor adulți că există produse alternative, fără fum, care, deşi nu sunt complet lipsite de riscuri, sunt o alternativă mai bună la continuarea fumatului.

Mulți nu știu că atunci când o țigară este aprinsă, procesul de combustie atinge temperaturi foarte ridicate și produce aproximativ 6.000 de substanțe chimice. Dintre acestea, aproximativ 100 de substanțe au fost identificate ca fiind dăunătoare sau potențial dăunătoare și pot fi cauza principală a bolilor asociate fumatului. Dacă eliminăm arderea, așa cum se întâmplă în cazul produselor care doar încălzesc tutunul, reușim să reducem semnificativ nivelul acestor substanţe toxice. În cazul IQOS, acest fapt a fost confirmat de o decizie a Administrației Americane pentru Alimente și Medicamente (FDA) din 2019.

Ce înseamnă reducerea riscurilor în industria tutunului?

Reducerea riscurilor asociate fumatului, cunoscută mai bine sub numele de „Tobacco Harm Reduction”, reprezintă o strategie de sănătate publică. În țările unde nu este doar o noțiune teoretică, această strategie are ca scop reducerea impactului negativ al fumatului asupra sănătăţii fumătorilor. Ce înseamnă acest lucru mai exact? Înseamnă că atunci când fumătorii nu renunță la obiceiul nociv, ei sunt încurajați să treacă complet la produse alternative cu risc redus.

Pentru noi cel mai mult contează să informăm corect cei aproape 4 milioane de fumători români adulţi. Strategia de reducere a riscurilor este mai eficientă decât alegerea de a rămâne într-o zonă ideală de abstinență totală. Înseamnă o soluție viabilă, care nu stigmatizează și care s-a dovedit că dă rezultate pozitive. În plus, prin inovare și cercetare continuă, asigurăm un portofoliu divers de produse și facem eforturi susținute ca un număr cât mai mare de fumători români adulți să facă pasul către un viitor fără fum.

Ce rol joacă inovația în dezvoltarea produselor PMI?

Pentru mine este impresionant faptul că în prezent, la centrele de cercetare ale Philip Morris International, lucrează peste 1.000 de oameni de ştiinţă, ingineri şi tehnicieni. Peste 1.000 de oameni de știință! Iar dacă vă mai spun că din 2008, compania a investit peste 12,5 miliarde dolari în ştiinţa şi cercetarea dezvoltării produselor fără fum, poate că vă dau o dimensiune a efortului real din partea companiei de a dezvolta aceste alternative mai bune decât continuarea fumatului.

Portofoliul actual de produse al Philip Morris International include produse fără fum, inclusiv produse care încălzesc tutunul, produse cu nicotină pentru uz oral sau produse cu vapori cu conţinut de nicotină (ţigări electronice). În ultimii ani, PMI a făcut mai multe achiziţii, dar a semnat şi mai multe parteneriate care i-au permis extinderea la nivel global. Pe termen lung, dorim să ne extindem şi să adăugăm în portofoliul nostru produse care nu conţin tutun sau nicotină.

Articol susținut de Philip Morris România

ARHIVĂ COMENTARII