Mirosurile neplăcute la bebeluși, copii și adolescenți. Când sunt normale și când sunt semnale de alarmă
Foarte mulți părinți se declară îndrăgostiți de mirosul nou-născuților lor, pe care îl descriu ca fiind un amestec dulceag de mosc și flori. Dar nu toți bebelușii miros plăcut. Iar la adolescență situația poate deveni îngrijorătoare. Unele mirosuri neplăcute sunt normale, altele nu. Explicăm ce mirosuri neplăcute la bebeluși, copii și adolescenți sunt considerate semnale de alarmă.
Deși majoritatea mirosurilor pe care le au copiii pot fi puse pe seama faptului că adoră să exploreze (și pot fi ușor îndepărtate cu săpun, apă și o periuță de dinți), unele mirosuri nu sunt normale. Iar la adolescență, mirosul devine o altă discuție. Un studiu publicat recent în revista Communications Chemistry a descoperit că mirosul corporal al copiilor se schimbă dramatic după debutul pubertății. Și, deși poate exista un motiv evolutiv bun pentru această schimbare, unele mirosuri ar trebui investigate medical. Să le luăm pe rând.
Mirosuri neplăcute la bebeluși
Mirosul plăcut al unui bebeluș durează doar câteva săptămâni după naștere. O mulțime de cercetări au descoperit că acest miros declanșează în creierul mamelor un răspuns puternic care ajută la crearea unei relații puternice între cei doi. Uneori, însă, altele pot fi motivele. Iată câteva cauze care ar trebui investigate:
Bebelușii care suferă de reflux
Asta pentru că laptele regurgitat are miros acid. Refluxul silențios, numit și reflux laringofaringian (LPR), este un tip de reflux în care conținutul stomacului curge înapoi în laringe (cutia vocală), în spatele gâtului și căile nazale. Cuvântul „silențios” se referă la faptul că refluxul nu provoacă întotdeauna simptome exterioare. Refluxul silențios la bebeluși este diferit de cel gastroesofagian. Refluxul gastro-esofagian este o afecțiune cauzată de o disfuncționalitate a sfincterului cardia, ceea ce va permite conținutului gastric să urce în esofag.
În acest caz, vărsăturile sunt mai abundente, survin de obicei la un interval mai mare după masă și conțin lapte adesea digerat (brânzit) care este proiectat la distanță. În timp ce regurgitațiile nu sunt considerate patologice, vărsăturile pot fi, pe lângă manifestări ale refluxului, și semnul unor greșeli în alimentație sau simptome ale unor boli.
Dacă bebelușul pierde brusc în greutate, manifestă iritabilitate sau refuză hrana, elimină sânge pe guriță sau respiră greu trebuie cerut sfatul medicului pediatru.
Crustele de lapte (dermatita seboreică)
Plăci groase sau cruste (mai ales pe scalp, dar, uneori, pe urechi, pleoape, sprâncene, nas, gât, bazin, sau la subraț) ori zone grase sau uleioase ale pielii, de multe ori acoperite cu solzi de culoare albă sau galbenă – așa arată crustele de lapte.
Cauza exactă a crustei de lapte nu este cunoscută, deși unii cercetători cred că poate fi cauzată de o supraproducție de grăsime a pielii (sebum), în glandele sebacee și foliculii de păr. Un tip de ciupercă, numit Malassezia, poate crește în sebum, împreună cu alte bacterii, iar acest lucru poate fi un alt factor în dezvoltarea crustei de lapte. În majoritatea cazurilor, crusta de lapte este ușor de diagnosticat, deoarece are un aspect inconfundabil. Cu toate acestea, sunați medicul dacă:
- suprafața de piele afectată este caldă la atingere;
- crustele capătă un miros neplăcut;
- crustele secretă un lichid purulent sau sângerează;
- crustele cauzează mâncărime excesivă și se schimbă la culoare.
Respirația pe gură și depunerile albe de pe limbă
Dacă copilul are o respirație urât mirositoare, următoarele două lucruri ar trebui verificate: dacă are suprafața limbii acoperită de un strat alb și dacă respiră cu gurița deschisă. O cauză extrem de frecventă a respirației urât mirositoare la bebeluși (dar și la copiii mai mari și la adolescenți) este apariția unui strat care acoperă limba. Două lucruri pot face ca limba bebelușului să apară albă: candidoza bucală și reziduurile de lapte. Candidoza este o infecție cauzată de Candida albicans, o ciupercă prezentă în mod natural în intestin și gură. Sistemul imunitar nedezvoltat al bebelușilor este cauza care duce la creșterea necontrolată a acestei ciuperci. Bebelușii mai pot dezvolta candidoză bucală dacă se nasc pe cale vaginală iar mama are o infecție activă cu candidoză. Și antibioticele pot declanșa candidoza bucală la bebeluși. Candidoza bucală se tratează la medic, care va prescrie un tratament antifungic.
Reziduurile de lapte, fie matern, fie formulă, pot stagna pe limba bebelușului, adunându-se într-un strat gros. Acest lucru este cauzat de faptul că bebelușii mai mici de 3 luni produc în mod natural mai puțină salivă. Igiena orală poate rezolva această problemă. „Limba de lapte” dispare de la sine când bebelușii își diversifică alimentația.
Respirația pe gură la copii poate fi, de asemenea, un obicei care, nu numai că duce la respirația urât mirositoare, dar creează probleme ortodontice care vor trebui rezolvate. Dacă copilul respiră pe gură din cauza nasului înfundat, halitoza ar trebui să fie pe termen scurt și să dispară odată ce congestia a dispărut.
Mirosuri neplăcute la copii
În cazul copiilor mai mari, iată sitațiile ce pot cauza mirosuri neplăcute:
Polipi și amigdale mărite, infecții cu streptococ
Dacă mirosul urât vine din gura lor, deși își spală dinții în mod regulat și sunt hidratați corespunzător, ar putea fi vorba despre polipi sau amigdale. Dacă copilul are amigdale foarte proeminente, secrețiile orale și nazale, resturile alimentare și bacteriile pot rămâne lipite de acestea. În plus, pietrele de pe amigdale (amigdaliții) pot fi cauza unei respirații urât mirositoare pe măsură ce cresc. Când cauzează mirosuri neplăcute sau dureri în gât, acestea trebuie îndepărtate de către medicul ORL.
Amigdalele roșii, umflate, cu puncte albe pe ele, ar putea indica o infecție cu streptococ. Acestea pot cauza și infecții ale sinusurilor care, la rândul lor, pot fi vinovate de respirația urât mirositoare la bebeluși, copii mici și la persoane de toate vârstele. Secrețiile se scurg în partea din spate a gâtului și se așază pe limbă. Când bacteriile se hrănesc cu aceste secreții, eliberează gaze urât mirositoare.
Transpirația, respirația sau urina care miroase a fructe și enurezisul
Dacă respirația, transpirația sau urina copilului miroase a fructe, a acetonă – un miros înțepător sau acru –, și se plânge de dureri de stomac asociate cu febră sau are un nou debut de enurezis, mergeti la medic pentru a verifica nivelul zahărului. Acesta ar putea fi diabetul de tip 1.
Pubertatea precoce
Pentru majoritatea copiilor, mirosul corpului este un semn timpuriu că pubertatea a început. Debutul pubertății se întâmplă mai devreme pentru fete. Este normal ca fetele să manifeste primele semne ale intrării în pubertate pe la vârsta de 8 ani. La băieți, e perfect normal, la vârsta de 9 ani.
Mirosul transpirației se modifică atunci când glandele suprarenale devin mai active odată cu intrarea în pubertate. Creșterea activității hormonale este cea care face ca transpirația să devină urât mirositoare. Deși pubertatea prematură nu provoacă probleme grave de sănătate la copii, cel mai bine este să programați o întâlnire cu medicul pediatru și, la nevoie, cu medicul endocrinolog.
Mirosuri neplăcute la adolescenți
În cazul adolescenților, mirosurile neplăcute sunt cauzate de schimbările hormonale. Ei vor transpira în special în zonele de la subraț și în zona inghinală. Această creștere a cantității de transpirație se combină cu bacteriile care trăiesc pe piele, creând mirosul. Diferențele de miros dintre copiii mici și adolescenți provin din schimbările determinate de pubertate în producția de transpirație și sebum.
Sindromul „mirosului de pește”
Trimetilaminuaria este o boală care determină corpul să producă un miros de pește. Mirosul se simte în respirație, transpirație, urină și fluide vaginale. Se crede că este o tulburare sub-diagnosticată, care poate să apară la orice vârstă și care are un impact major asupra vieții sociale. Un copil care suferă de acest sindrom poate fi evitat de colegi la școală, ridiculizat sau agresat, ceea ce poate duce la comportamente violente și la rezultate slabe la învățătură. Boala se transmite ereditar și presupune ca persoanele care suferă de această boală să nu fie capabile să descompună trimetilamina din anumite alimente (soia, ficat, rinichi, germeni de grâu, drojdie de bere și gălbenuș de ou) într-un produs metabolic fără miros. Nu există tratament, însă evitarea unor anumite alimente sau administrarea unor suplimente alimentare ar putea ajuta în gestionarea bolii.
Halena – boala gingiilor, cariile, aftele și infecțiile bucale
Boala gingiilor este legată de respirația urât mirositoare la persoanele de toate vârstele, inclusiv la copii. Boala gingiilor se referă la inflamația sau infecția țesutului gingival care susține dinții. În timp ce copiii nu fac parodontită, forma avansată a bolii gingivale, ei pot dezvolta tipul mai puțin sever, numit gingivită. Gingivita apare atunci când tartrul (placa întărită) se acumulează pe dinți și sub linia gingivală. Bacteriile și toxinele din placă infectează gingiile, provocând inflamații și respirație urât mirositoare persistentă, care nu dispare după spălarea dinților. Infecțiile, de obicei, nu miros bine, iar boala gingiilor nu face excepție.
Și cariile, care apar ca urmare a unei igiene orale precare, sunt cauza unei respirații urât mirositoare. Nu numai că bacteriile care cauzează cariile eliberează mirosuri, dar alimentele care rămân în aceste cavități sunt mai greu de îndepărtat, ceea ce implică apariția mirosului. Alte probleme, cum ar fi aftele bucale sau un abces dentar, deoarece sunt infecții, pot provoca halitoză.
Dacă copilul are un miros distinct al corpului, uneori de vină poate fi o afecțiune medicală, cum ar fi diabetul, problemele renale sau hepatice. Luați legătura cu medicul de familie pentru a putea investiga cauza mirosului neplăcut.
INTERVIURILE HotNews.ro