Sari direct la conținut

MiTo – cel mai mic model Alfa Romeo – s-a lansat in Romania, cu preturi de la 14.000 euro

HotNews.ro

Compacta in trei usi Alfa Romeo MiTo – cel mai mic model al marcii – a fost lansata miercuri de importatorul AutoItalia, iar preturile variaza intre 14.000 si 19.500 euro, TVA inclus. Masina este disponibila in cinci versiuni de motorizare, cu puteri intre 78 si 155 CP, iar tinta de vanzari este 50 de unitati pentru acest an.

Numele MiTo vine de la primele litere ale oraselor Milano (unde marca Alfa Romeo a fost fondata in 1910 iar in prezent se afla centrul de design al companiei) si Torino (unde e produs modelul).

MiTo este disponibila cu motoare pe benzina de 1,4 litri, 78 CP, 120 CP respectiv 155 CP si diesel-uri de 1,3 litri 90 CP si 1,6 litri 120 CP. Exista doua versiuni de echipare: Progreession si Distinctive. Preturile pornesc 13.990 euro, TVA inclus pentru varianta cu motor de 78 CP, grad de echipre Progression si ajung la 19.490 euro la veriunea cu motor diesel de 120 CP, grad de echipare Distinctive.

Masina are 4,06 metri lungime, iar printre concurentii sai se numara Mini si modelului Audi A1 ce va fi lansat anul viitor. Masina se adreseaza in special tinerilor intre 18 si 30 de ani si are ca scop sa duca productia mondiala a marcii la 300.000 de unitati in 2010.

Modelul MiTo e construit pe platforma lui Fiat Grande Punto, iar partea frontala e inspirata de supercar-ul 8C Competizione al Alfa Romeo.

Vanzarile Alfa Romeo in Europa au scazut anul trecut cu 29%, de la 144.000, la 102.000.

In Romania, anul trecut s-au vandut 168 de masini ale marcii italiene, dintre care doua treimi au fost din gama 159 iar aproape un sfert modelul 147.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro