Sari direct la conținut

Modernizarea a 150 km de cale ferată din zona Moldovei ar putea costa peste două miliarde euro. Proiectul va fi discutat în ședința de Guvern

HotNews.ro
Lucrari feroviare, Foto: CFR Infrastructura
Lucrari feroviare, Foto: CFR Infrastructura

​Modernizarea căii ferate Focșani-Roman, parte a Magistralei 500, se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi. Investiția se va ridica la 2,2 miliarde de euro, dintre care lucrările de construcții-montaj propriu-zise reprezintă 1,8 miliarde de euro, scrie Club Feroviar.

Între Focșani și Roman – pe magistrala 500 București – Suceava – granița cu Ucraina – sunt 147 km, zilnic circulă șase trenuri pe sens și cel mai rapid face 110 minute. Viteza maximă este 120 km/h.

Pe agenda ședinței de joi de la Palatul Victoria se află proiectul de Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitarea liniei de cale ferată Focșani – Roman”, lucrare de utilitate publică de interes național.

Tronsonul ce urmează a fi modernizat pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/oră traversează trei județe (Vrancea, Bacău și Neamț). Lungimea totală existentă a tronsonului de cale ferată este de 147,7 km, iar linia este dublă și electrificată.

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) a fost stabilită la 11.091.351 mii de lei, echivalentul a 2,2 miliarde de euro, sumă care cuprinde inclusiv exproprierile și mutările de utilități.

Din total, lucrările propriu-zise de construcții-montaj (suma la care ar trebui scoasă la licitație lucrarea) se ridică la valoarea de 9.457.686 mii lei, adică 1,8 miliarde de euro. Făcând calculul, rezultă că prețul unitar al modernizării va fi de aproximativ 12,5 milioane de euro pe kilometru. Investiția este prevăzută a se finaliza în termen de trei ani.

Vor fi executate lucrări de infrastructură și suprastructură la liniile de cale ferată, consolidări de terasamente, modernizări de treceri la nivel, înlocuirea de poduri și podețe, modernizări de peroane.

Vor fi construite două pasaje noi în amplasamentul existent și un pasaj superior, ca urmare a desființări unei treceri la nivel. Două pasaje vor fi reparate.

Vor fi reabilitate și clădirile din gări. În stațiile Focșani, Adjud, Mărășești și Bacău lungimea peroanelor va fi cuprinsă între 250-400 m.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro