Modificări ce vor fi aduse IMM Invest. De la anul se spune „Adio” subvenționării dobânzilor (proiect)
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) intenționează să modifice programul IMM Invest. Deși a fost deja anunțată majorarea plafonului la 20 miliarde lei, se pare că actul normativ conține și alte modificări. Una dintre cele mai importante este legată de subvenționarea dobânzii.
Conform proiectului, dacă Comisia Națională de Strategie și Prognoză prevede o creștere economică mai mare în 2021 decât în 2020 (ceea ce e mai mult decât posibil, având în vedere că 2020 este cel mai afectat din cauza restricțiilor din prima parte a anului) atunci nu se mai acordă granturile pentru plata dobânzilor. Deci, cu acest act normativ s-ar spune „Adio” subvenționare.
Iată prevederea din proiectul de OUG:
„Perioada de acordare a grantului pentru plata dobânzii este de 8 luni de la data acordării creditului. Acordarea grantului pentru anul 2020 se realizează conform schemei de ajutor de stat prevăzută la art.II, iar pentru anii următori se aprobă anual printr-un act normativ cu putere de lege doar în condiţiile în care creşterea economică estimată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză se situează sub nivelul creşterii economice din anul 2020. Acordarea grantului se realizează în condiţiile respectării prevederilor legislaţiei din domeniul ajutorului de stat în vigoare.”
Alte cinci modificări:
1. crearea posibilității microîntreprinderilor și întreprinderilor mici pentru accesarea creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru de valori mai mari, de până la 5 milioane lei
2. eliminarea cerinței prin care beneficiarii Programului se obligau să nu disponibilizeze personalul existent până la data de 31 decembrie 2020
3. creșterea perioadei până la data de 31 octombrie 2021 până la care pot fi efectuate plățile reprezentând grantul în cadrul Schemei de ajutor de stat concomitent cu creșterea bugetului și plafonului de garantare al Schemei
4. creșterea plafonului total al garanțiilor ce pot fi acordate în cadrul Programului la suma totală de 20 miliarde lei pentru acomodarea solicitărilor de credite existente
5. suplimentarea bugetului Schemei de ajutor de stat aferent granturilor până la suma de 1,106 milioane lei, aproximativ 228,42 milioane euro, în condițiile creșterii plafonului total al garanțiilor care pot fi acordate în anul 2020 la suma de 20.000.000.000 lei.