Sari direct la conținut

Mogulul conservator Rupert Murdoch s-a logodit din nou la vârsta de 92 de ani: „Asta va fi ultima”

HotNews.ro
Ruport Murdoch alaturi de Ann Lesley Smith, Foto: 246 Paps / Backgrid UK / Profimedia Images
Ruport Murdoch alaturi de Ann Lesley Smith, Foto: 246 Paps / Backgrid UK / Profimedia Images

Mogulul american Rupert Murdoch, cunoscut pentru deținerea mai multor canale mass-media conservatoare din Statele Unite și alte țări, s-a logodit luni pentru a cincea oară, la vârsta de 92 de ani, relatează Reuters.

Noua aleasă a lui Murdoch este Ann Lesley Smith, un fost capelan al poliției din San Francisco.

Anunțul a fost făcut de un purtător de cuvânt al miliardarului, noua logodnă a sa venind după finalizarea în luna august a anului trecut a divorțului de Jerry Hall, o actriță și fotomodel.

Murdoch a declarat într-un interviu acordat celor de la NY Post, una dintre publicațiile pe care le deține, că a întâlnit-o pentru prima oară pe Smith, în vârstă de 66 de ani, în luna septembrie la podgoria sa de vin din Bel Air, California.

Smith este o văduvă care a fost căsătorită anterior cu Chester Smith, un cântăreț de muzică country care a lucrat și în radio și televiziune.

Rupert Murdoch spune că s-a îndrăgostit din nou

„Am fost foarte emoționat. Mi-a fost groază să mă îndrăgostesc dar am știut că asta va fi ultima. Ar face bine să fie. Sunt fericit”, le-a spus Murdoch celor de la NY Post.

Cei doi urmează să se căsătorească vara aceasta. Pentru Murdoch va fi al cincilea mariaj.

Este puțin probabil ca mariajul să schimbe în vreun fel structura de proprietate a afacerilor deținute de Murdoch sau în care acesta are participații, printre acestea numărându-se și Fox Corp, compania-mamă a televiziunii conservatoare Fox News și a News Corp.

În prezent Fox se apără într-un proces de defăimare intentat de Dominion Voting Systems, companie care acuză televiziunea de răspândirea unor informații false privind o presupusă fraudare a alegerilor prezidențiale ce au avut loc în SUA în noiembrie 2020.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro