Sari direct la conținut

Momente din 2008: Madoff versus Kerviel

Blog to market

Cred ca se poate spune ca anul 2008 a fost, in general, un an prost. Bursele au picat, economiile si-au scazut ritmul de crestere, somajul a crescut, ba chiar si inflatia a crescut in prima parte a anului. Am vazut falimente bancare rasunatoare, fraude nemaiintalnite, “rogue trading” – un spectacol care provoaca indignare in prima faza si mai apoi lehamite.

Cei mai multi investitori s-au simtit neputinciosi in fata valului de stiri negative din lumea financiara si din economie in general. Nu putini, cel putin in Romania, au negat la inceput existenta problemelor. Cei care continua sa nege si astazi sunt cei ale caror portofolii au avut cel mai mult de suferit. Cei mai multi insa au ajuns sa priveasca circumspect piata de capital si si-au pierdut asteptarile optimiste in ceea ce priveste cresterea economica si aprecierea valorii activelor de tot felul. Ca dovada a acestei stari de spirit sta efectul scandalului Madoff. Sau mai bine zis, lipsa efectului. 50 de miliarde de dolari au disparut peste noapte si piata de capital abia a simtit socul. In ianuarie 2008, scandalul Kerviel – care a adus Societe Generale o pierdere de aproximativ 7 miliarde euro – a fost acompaniat de picaje bursiere mult mai accentuate.

Deci vestea buna a scandalului Madoff este ca piata nu a picat dupa anuntarea schemei piramidale dupa care investitori printre care mari banci europene ca Banco Santander si HSBC au totalizat pierderi de 50 de miliarde USD. Vestea proasta: motivul lipsei picajului este dat de pierderea increderii in piata de capital inca inainte de aparitia scandalului Madoff. Acesta este ca o inundatie de apartament in New Orleans in timpul uraganului Katrina: cui ii mai pasa?

Citeste si comenteaza pe Blog to market.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro