Moneda nationala s-a depreciat usor miercuri, euro fiind cotat la 3,6678 lei
Leul s-a depreciat usor fata de moneda unica europeana, euro fiind cotat miercuri la 3,6678 lei, potrivit cursului afisat de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Moneda nationala a pierdut astfel 0,13% in fata euro, dupa ce in ziua anterioara banca centrala a anuntat un curs de 3,6632 lei pentru un euro.
Potrivit NewsIn, moneda nationala s-a apreciat cu aproape un ban, in primele tranzactii de miercuri, pana la 3,6416 lei pentru un euro, dupa care a pierdut treptat teren pana la 3,6762 lei pentru un euro, iar la 13:30, bancile cumparau un euro cu 3,6700 lei si il vindeau cu 3,6750 lei.
„De la nivelul de 3,65 lei pentru un euro a aparut un val de cumparari de valuta, mai intai mai timid si pe urma din ce in ce mai puternic. E posibil sa fie vorba de o marcare de profituri”, a declarat Ioan Birle, dealerul sef al Bancii Transilvania, citat de NewsIn.
Leul a pierdut teren si fata de moneda americana, de la 2,3692 lei pentru un dolar cat era in ziua anterioara la 2,3782 lei pentru un dolar. Pe pietele internationale, dolarul s-a apreciat de la 1,5482 la 1,5397 dolari pentru un euro, iar la 13:30 ora Romaniei euro era cotat la 1,5434 dolari.
Insa, fata de „valutele exotice” moneda nationala s-a apreciat. Astfel, francul a fost cotat miercuri la 2,2476 lei, cu 0,58% mai putin decat in ziua anterioara, iar 100 de yeni japonezi au fost cotati la 2,2578 lei, in scadere cu 2,8 bani.