Money Express: Sudul – noul nord
Considerat de multi o excentricitate imobiliara, hotelul de patru stele cu 1.500 de camere din zona Vitan, in care cei doi frati au investit peste 60 de milioane de euro, va fi in totalitate operational la sfarsitul acestui an, in momentul de fata fiind deschise doar 650 de camere. Saptamana trecuta, hotelul a gazduit o parte din participantii la Summit-ul NATO, dupa ce, in saptamanile anterioare, tot aici a avut loc o conferinta a ministerelor educatiei din Uniunea Europeana.
O alegere usor de inteles: pe langa capacitatea mare de cazare, hotelul dispune de nu mai putin de 36 de sali de conferinte – cea mai mare dintre acestea are o suprafata de 1.000 mp, de departe cea mai mare din Bucuresti. Transpuse in vanzari, toate acestea ar putea insemna pentru Rin Grand Hotel, estimeaza Ionut Negoita, o cifra de afaceri de 15 milioane euro.
Pionieri ai imobiliarului in zona de sud a Bucurestiului, fratii Negoita au mai construit in apropierea hotelului-gigant un complex de 560 de apartamente, ultimul lot din acestea urmand sa fie livrat in luna august. Terenul de sapte hectare pe care se afla Rin Grand Hotel si ansamblul de locuinte a fost cumparat in urma cu doi ani, cand pretul era de 50 de euro pe metrul patrat. Acum, cei doi frati nu pot decat sa se felicite pentru alegerea facuta, Ionut Negoit explicand ca, intre timp, valoarea terenului a crescut de zece ori.
Dupa cum la fel de inspirata a fost si decizia de a cumpara la inceputul anului trecut un alt teren, de 52 de hectare, situat la aproximativ patru kilometri de Rin Grand Hotel, pe care au inceput constructia unui ansamblu rezidential, de data aceasta de mari dimensiuni – 1.680 de apartamente care vor fi livrate anul viitor, a caror structura de rezistenta este finalizata in proportie de 80%. De remarcat ca 400 dintre aceste apartamente sunt deja contractate, la un pret de vanzare de 1.100 euro/mp, printre cele mai mici de pe piata.
|n aceeasi zona, fratii Negoita si-au mai propus sa dezvolte si un proiect de tipul “one single building”, cu o suprafata construita de 140.000 mp, destinata birourilor, dar care va include si un mall cu o suprafata inchiriabila de 20.000 mp. Pentru a da si o dimensiune vizuala acestui proiect, Ionut Negoita il raporteaza la Rin Grand Hotel, a carui suprafata construita este de 90.000 mp, explicand ca valoarea totala ar putea ajunge undeva la 160 de milioane de euro.
Trecand de la cifre la strategiile de business din spatele lor, Ionut Negoita spune ca a decis sa investeasca imspreuna cu fratele sau in zona de sud a Bucurestiuluinu doar pentru ca se afla relativ aproape de centru, dar si pentru ca aici exista „multe terenuri virane si poti face proiecte ca la carte, fara restrictii”. |n plus, explica Negoita, trebuia dezvoltata zona din jurul Rio Grand Hotel, adaugand ca “vrem sa facem un complex de activitati, sa avem un nucleu in jurul caruia sa dezvoltam mai multe proiecte, asa cum se intampla si in cazul Proiectului Baneasa”.
|n aceeasi zona a Rio Grand – nucleului, fratii Negoita mai detin un al treilea teren, de 9,5 hectare, pe care spun ca vor inecep anul viitor constructia unui nou proiect rezidential, cu aproximativ 3.000 de apartamente. “Investim aici, si o sa vina si altii dupa noi”, spune pe un ton ferm Ionut Negoita, explicand ca, in acest moment, toate resursele lor financiare sunt concentrate in aceasta zona.
Money Express