Sari direct la conținut

Monsson Group vinde un proiect eolian de 108 MW catre compania germana STEAG

HotNews.ro

Monsson Group Romania, dezvoltator de parcuri eoliene, a anuntat vanzarea proiectului eolian Crucea Nord de 108 MW din judetul Constanta catre STEAG GmbH, unul dintre cei mai mari producatori de electricitate din Germania. STEAG urmeaza sa investeasca circa 200 de milioane de euro in acest proiect eolian, care va fi echipat cu 36 de turbine Vestas, cu o putere de 3 MW fiecare.

Proiectul Crucea Nord urmeaza sa devina operational pana la finele anului viitor si va produce electricitate curata pentru circa 200.000 de gospodarii din Romania.

Energia electrica produsa in parcul eolian Crucea Nord va fi evacuata catre o noua statie de transformare, situata in apropiere de localitatea Stupina, care se va conecta la reteaua de inalta tensiune a Transelectrica. Noua statie va simplifica accesul la retea si pentru alte viitoare parcuri eoliene ce vor aparea in aceasta zona.

  • „De zece ani, STEAG este activ pe piata din Romania in calitate de dezvoltator de proiecte si furnizor de servicii de inginerie. Cu proiectul Crucea Nord, ne extindem know-how-ul  in industria energiei eoliene”,  a declarat Daniel Vosswinkel, responsabilul STEAG GmbH pentru dezvoltarea proiectelor majore din domeniul regenerabilelor.
  • „Monsson Group, in calitatea sa dubla de vanzator si dezvoltator, este incantat sa finalizeze aceasta tranzactie cu STEAG, al cincilea cel mai mare producator de energie din Germania. Credem ca Romania demonstreaza astfel ca a devenit o destinatie atractiva pentru investitori, mai ales in urma punerii recente in aplicare a legislatiei referitoare la energia regenerabila, in conformitate cu directivele UE, si avand in vedere resursele sale naturale bogate din acest domeniu”,  a declarat Andrei Muntmark, directorul comercial al Monsson Group.

Proiectul Crucea Nord, situat in zona Dobrogei, la aproximativ 50 de kilometri nord-vest de portul Constanta, va face parte dintr-un complex eolian mai mare, ce va avea o capacitate totala de cel putin 600 MW. Romania s-a angajat ca pana in 2020 sa produca 38% din electricitate din surse regenerabile de energie, ca o contributie la limitarea la nivelul UE a emisiilor de dioxid de carbon.

Grupul STEAG este implicat in generarea de energie de aproape 75 de ani. In 2011, STEAG a generat vanzari de 3,1 miliarde de euro si un EBITDA (profitul inainte de taxe, dobanzi, deprecieri si amortizari) de 491 de milioane de euro, avand 5.800 de angajati. Grupul are in prezent o capacitate totala instalata de aproximativ 9.400 MW in intreaga lume, incluzand peste 7.700 MW in Germania si trei centrale electrice in Columbia, Turcia si Filipine. Pe baza multor ani de experienta in generarea de energie, dar si in carbune si in sectorul emisiilor de dioxid de carbon, STEAG ofera un portofoliu variat de produse si servicii in tranzactiile cu energie.

Monsson Group s-a infiintat in 1997, orientandu-se spre energiile regenerabile din 2004, fiind unul dintre cei mai mari dezvoltatori din domeniul eolian din Romania. Detine in prezent un portofoliu de peste 2,4 GW, din care proiecte de 850 MW au fost vandute catre companii precum CEZ, OMV Petrom, ButanGas sau STEAG.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro