Morisca maghiara Eureka
„Creierul” schemei de finantare a UDMR este omul de afaceri, totodata si politician, Francis Iosif Koos, proprietar al depozitelor si magazinelor de constructii si accesorii Jolly. Asociatii societatii Group Eureka detin, impreuna, peste 70 de societati comerciale.
Finantarea din „umbra” a partidului de catre „reteaua Eureka” a iesit la lumina in urma unui control efectuat de catre Curtea de Conturi in 2005 privind sponsorizarile primite de UDMR pentru alegerile din 2004. Curtea de Conturi a descoperit ca UDMR a beneficiat de o donatie ilegala din partea asociatiei oamenilor de afaceri maghiari.
Legaturile dintre oamenii de afaceri de origine maghiara si membrii UDMR sunt clare. Partidul este sustinut de catre cei mai puternici afaceristi din Transilvania, fapt demonstrat de catre inspectorii Curtii de Conturi, care au verificat legalitatea donatiilor primite de UDMR in perioada campaniei electorale din 2004.
Primul aspect care creeaza suspiciuni in ceea ce priveste finantarea campaniei este faptul ca UDMR nu a declarat, in 2004, donatii primite in valoare de peste 135.000 de lei. Intr-un raport intocmit de Curtea de Conturi in 2005 se arata ca UDMR a incasat, ilegal, de la „Asociatia Intreprinzatorilor Eureka” (AIE) o donatie in valoare de 2.300 de lei.
Desi suma nu este impresionanta, modalitatea de finantare ilegala demonstreaza o practica larg raspandita printre partidele politice.
O retea de „bune intentii”
Curtea de Conturi a identificat situatii asemanatoare si in contabilitatea PD sau PNL. Donatia catre UDMR a fost ilegala deoarece, in conformitate cu articolul 16 din Legea nr. 43/2003, se interzice, in orice mod, finantarea campaniei electorale a unui partid de catre o asociatie sau o fundatie.
Pana in 2003 cand a fost modificata legea, sponsorizarea mascata a partidelor prin intermediul fundatiilor era o practica fireasca, menita sa ascunda numele celor care alimentau cu bani formatiunile politice. Reprezentantii UDMR Cluj au incercat sa minimalizeze controlul Curtii de Conturi.
„Nu cunosc in detaliu problema legata de donatia facuta de catre AIE UDMR, stiu doar ca partidul s-a conformat”, a declarat vicepresedintele UDMR, Gabor Kerekes. Adica, a restituit suma primita ilegal. „Asociatia Intreprinzatorilor Eureka” (AIE) a fost infiintata de catre Francis Iosif Koos in 2003 si are sediul in Cluj, pe strada Jupiter 1/9.
Koos ne-a declarat ca actionarii societatii Group Eureka SRL (infiintata in 2005) sunt si membri ai asociatiei AIE. „Asociatia are, in principal, scopuri caritabile. Am creat firma pentru a putea derula si activitati economice din care sa sponsorizam activitatile fundatiei”, a declarat Koos.
Acesta recunoaste, astfel, ca asociatia nonprofit a fost creata pentru a prelua legal fonduri din firme, firme care vireaza banii prin societatea comerciala „Eureka”, al carei singur scop declarat este de a alimenta asociatia nonprofit.
UDMR nu stia
In mod real, societatea Group Eureka nu desfasoara nici o activitate economica, ci este un fel de „bidon financiar” (firma paravan prin care se transfera bani).
Prin morisca de transferuri financiare intre firmele celor cincisprezece oameni de afaceri maghiari, ce are ca finalitate asociatia nonprofit, si de acolo UDMR, acestia sustin interesele politice (cu tinta, inevitabil, economica) ale partidului etnic maghiar.
Presedintele „asociatiei Eureka”, Iosif Koos, sustine ca incidentul legat de sponsorizarea UDMR a fost cauzat de o gafa a membrilor gruparii politice, care nu cunosteau legea. „Cei care au primit banii sunt politicieni si ar fi trebuit sa cunoasca legea”, a mai spus Koos.
Chiar daca a mentionat ca nu doreste sa fie implicat politic, la alegerile din 2004 Koss s-a regasit pe listele cu candidati pentru Camera Deputatilor din partea UDMR. Explicatia data de acesta este amuzanta: „Intr-o zi, am fost sunat de la partid si mi s-a propus sa candidez, deoarece lista cu candidati nu era completa si mai era nevoie de un om”, a declarat Koos.
Cu toate ca nu este o persoana mediatizata, acesta sustine ca a acceptat sa fie nominalizat pe listele UDMR pentru ca dispune de relatii in mediul de afaceri.
Reteaua UDMR – Eureka
Cele mai interesante persoane publice implicate in „reteaua Eureka” sunt politicienii UDMR ce detin functii importante in administratie si partid. Astfel, 6,6% din actiunile firmei Eureka sunt detinute de vicepresedintele UDMR, Gabor Kerekes. El este seful departamentului economic si integrare europeana al Uniunii si patron al opt societati comerciale.
Kerekes a mentionat ca nu exista nici un fel de incompatibilitate in faptul ca, in cadrul aceluiasi „SRL”, se regasesc oameni politici si afaceristi. „Societatea Group Eureka s-a infiintat mai mult pe baza prieteniei dintre actionari. Oricum, nu este ceva serios”, a mai declarat Kerekes.
Alte nume importante din UDMR care se regasesc in cadrul societatii sunt viceprimarul Clujului, Boros Janos, si consilierii locali clujeni Attila Laszlo, presedintele UDMR Cluj, si Miklos Irsay.
Fals prin omisiune in declaratii de avere
Un procent de 6% din partile sociale ale societatii Group Eureka este detinut de viceprimarul Boros Janos. In declaratia de avere, viceprimarul Boros si-a trecut participatia in „Asociatia Intreprinzatorilor Eureka”, fara sa mai specifice si faptul ca detine sase la suta din „firma-sora” Group Eureka, ceea ce reprezinta un fals prin omisiune.
In aceeasi situatie s-a aflat si colegul sau, consilierul local Miklos Irsay, si el actionar in Group Eureka, care a uitat sa precizeze acest lucru in declaratia de avere depusa in anul 2005. „In declaratia din 2005 am uitat sa mentionez ca fac parte din societate, dar am facut o rectificare in declaratia din 2006, unde acest aspect este mentionat”, s-a aparat consilierul UDMR.