Mormintele eroilor romani de la Soultzmatt

In Alsacia franceza, aproape de granita cu Germania, respira un petec de pamint romanesc. In el odihnesc 680 dintre cei 2344 de militari romani, luati prizonieri in lagarele germane din Franta, in timpul primului razboi mondial.

Pelerinajul la cimitirul eroilor romani de la Soultzmatt a devenit traditie pentru romanii din strainatate, anul acesta el desfasurandu-se in 11-12 iunie, sub un cer izbavitor de albastru. Dupa refuzul de a-si onora angajamentele fata de Tripla Alianta, la 27 august 1916, Romania declara razboi Austro-Ungariei.

Dupa cateva zile de euforie, in cursul carora armata romana intra in Transilvania, suna ceasul infrangerilor…

La 16 decembrie 1916, Bucurestiul cade in mainile trupelor coalizate de nemti, austro-ungari, bulgari si turci. Campania militara ce va urma, le permite nemtilor sa ia nenumarati prizonieri romani, imprastiati prin taberele raspandite in intreg Imperiul, la Mannheim, Saarbruecken, Bayreuth, Oberhoffen.

Misterul mortilor din Alsacia si Lorena

Calvarul prizonierilor de razboi romani ne este astazi cunoscut prin intermediul documentarilor lui

Jean Nouzille, care, in anii 1980, a consemnat spusele multor martori la suferintele indurate de acestia („Le calvar de prisonniers roumains d`Alsace et Lorraine”, Bucuresti 1997).

„Palizi, slabi, cu ochii stinsi, acesti nenorociti abia se tineau pe picioare. Foamea parea a-i fi indobitocit si redus la nesimtire.” Asa ii descrie soldatul alsacian Dominique Richert pe prizonierii militari romani intalniti la Wetzlar, pe Valea Rinului. O buna parte dintre captivi nu e detinuta in lagare, ci repartizata in echipe de lucru, asa-numitele Arbeitskommando-uri. Multe dintre acestea se afla in Alsacia si Lorena.

Pe un frig crancen, inghesuiti in vagoane deschise, pentru animale, detinutii sunt transportati mai multe sute de kilometri, multi dintre ei murind in timpul calatoriei. 25 de morti in 25 de zile la Ensisheim. Foame, frig, epuizare. Intre ianuarie si aprilie 1917, o adevarata hecatomba.

„In 1917″, povesteste Pierre Cahé, nascut la 1899 in Kaskatel, „nemtii au construit un depozit de munitii intr-o padure apartinand unui domeniu nobiliar, numita Padurea Lorenei. Aceasta cuprindea mai multe adaposturi cu bransament la gara din Sarralbe. Pentru muncile aferente lucrarii, ei au adus prizonieri romani, pe care i-au pus sa lucreze la carierele de marmora.

Acest lagar de prizonieri se afla sub ordinele unui ofiter german care, din proviziile lagarului, expedia alimente familiei sale de la Berlin”.

Ca urmare, bietilor prizonieri, care munceau toata ziua, seara nu le mai ajungea ratia de mancare. Dupa cateva luni, o parte din parcela pe care se afla lagarul, a trebuit sa fie transformata in cimitir, pentru detinutii morti prin inanitie.

La Guebling, exista marturii ca un soldat a murit pe loc, dupa ce si-a umplut burta cu trifoi. La Koetzingue, detinutii romani se bat cu gainile ca sa le fure cojile de cartofi fierti. Mortii sunt inmormantati fara serviciu religios, doar fredonandu-li-se de catre camarazi cantece ostasesti din patrie.

La Dieuze, soarta nu le e mai buna: ei sunt inchisi intr-o casa izolata si imprejmuita cu gard de sarma ghimpata, paziti in permanenta de garzi inarmate, fara lumina, fara foc, fara apa, devorati de limbrici intestinali. La pranz, o supa chioara, la cina, o paine la trei oameni.

Un detasament de prizonieri matura strazile, altul descarca explozibilul la gara pentru trupele de geniu.

Locuitorii ii intalnesc pe unii dintre acesti nenorociti pe strazi, palizi, cu ochii stinsi, cu obrajii scofalciti, cautand prin gunoaie si incaierandu-se pentru un colt de paine mucegait, pana cand soldatul de paza ii desparte cu bastonul, crapand unuia dintre ei capul.

Un subofiter bavarez, martor la scena, se indigneaza si apostrofeaza garda, care ii replica: „Ii tratam pe prizonieri asa cum ni se ordona”. Mila nu este caracteristica regelui german Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, care a declarat razboi fostei sale patrii.

Scenele de veritabila barbarie nu sunt rare. In apropiere de Waltenheim, un ulan pe cal il bate cu cravasa pe un prizonier epuizat, care nu mai poate tine pasul cu cohorta. La Appenwihr, Alphonse Bass, nascut in 1900, a vazut o garda omorand un prizonier cu un ciot de copac.

In noaptea de 27 pe 28 ianuarie 1917, 71 de soldati romani de la Steinbrunn-ul de Sus sunt tinuti afara pe temperaturi de -10 pana la -20 de grade C, ca urmare a evacuarii din adaposturi, ordonata de nemti, in vederea aniversarilor in onoarea lui Wilhelm al II-lea. Supravietuitorilor le este servita, la intoarcere, o buna portie de bataie.

Locuitorii din Alsacia nu raman indiferenti la supliciul prizonierilor romani, iar copiii nu arareori le strecoara prin gard un colt de paine sau o tigara. (Curierul de Bruche 29 martie 1919). In schimb, romanii le dau sculpturi micute din lemn, cioplite cu briceagul. In clipa incheierii armistitiului, calvarul nu ia sfarsit pentru toti.

La 18 noiembrie 1918, in apropiere de Broque, capitanul Chambe, vechi membru al misiunii militare franceze din Romania, recunoaste bonetele in doua colturi si tunicile verzi ale uniformei militare romane, atarnand pe trupuri descarnate, care se tarasc inspre Saint-Dié in Franta, unde li s-a spus ca ar fi teritoriu deja eliberat.

Recuperari ale istoriei

Imadiat dupa razboi, s-au inceput cercetarile in cimitirele militare si civile, pentru un recensamant al prizonierilor romani decedati pe teritoriu francez. De asemenea, s-a inceput operatiunea de grupare a osemintelor in cateva cimitire principale. Dieuze pe Moselle si Soultzmatt reunesc aceste ramasite de pe teritoriul Alsaciei meridionale.

In cursul anilor 1920 si 1921, 687 de cadavre sunt transferate prin grija Comitetului prizonierilor romani din Alsacia, condus de Max Dollfus; 271 se afla la Colmar si 35 la Mullhouse. In zona Rinului Inferior, 199 de soldati romani sunt ingropati la Cronenbourg.

Cele doua cimitire au fost inaugurate de insasi familia regala. La 8 aprilie 1924, Ferdinand I si regina

Maria sunt intampinati la Soultzmatt, iar a doua zi la Cronenburg. Ulterior, in 1972, ramasitele de la Cronenburg vor fi transferate la Haguenau.

Intrerupte de peste 40 de ani de comunism in Romania, ceremoniile franco-romane au fost reluate in Alsacia si Lorena dupa caderea lui Ceausescu.

La 5 octombrie 1994, la comemorare ia parte ex-presedintele Iliescu, iar la 11 octombrie 1997, ex-presedintele Constantinescu, care a multumit locuitorilor comunei Soultzmatt si tuturor alsacienilor „ca intretin pe pamantul lor aceasta veritabila ambasada spirituala a Romaniei”.

Cu ocazia celei de-a 80-a aniversare a Armistitiului, la 11 noiembrie 1998, Secretariatul de Stat francez al Vechilor Combatanti a organizat o ceremonie solemna la Dieuze si a dezvelit o placa comemorativa a martiriului acestor prizonieri romani din Franta. De atunci, in fiecare an, ceremoniile sunt reiterate cu piosenie la Dieuze, Soultzmatt si Haguenau.

La Soultzmatt, Cocosul trambita pe trei Coline

Sat francez cu 2000 de locuitori, Soultzmatt-ul s-a constituit intr-un loc sacru, unde, initial, romanii din exil se intalneau o data pe an, atat din dorinta de a-si pastra patria in suflet si de a-i cinsti pe eroii trecutului, cat si pentru a se ragasi intr-un spirit de coeziune si simtire romaneasca.

Preotul Vasile Iorgulescu al Parohiei din Strasbourg, precizeaza ca „cimitirul a fost oferit de Franta Statului Roman,

ca omagiu pentru sacrificiile soldatilor romani cazuti in razboi. Desi ramasitele lor sunt gazduite si in alte cimitire comunale franceze, cel din Soultzmatt a constituit intotdeauna o atractie aparte pentru vizitatori, poate datorita misterului care inconjoara locul”.

IPS Serafim Joanta, Mitropolit al Europei Centrale si de Nord, considera insa ca atractia locului sta mai degraba in „situarea geografica avantajoasa”, aproape de frontiera cu Germania si usor accesibila din Elvetia, pe autostrada spre Basel.

Soultzmatt, satul francez din Valea Apei Minerale, ce are ca efigie Cocosul Trambitand pe Trei Coline, atrage prin pastoralul peisajului si atmosfera bucolica, ce indeamna la liniste si reculegere.

Poate de aceea, in anul 1924, primul cimitir al eroilor romani morti in Franta, in primul razboi mondial, a fost infiintat aici si inaugurat in prezenta Reginei Maria, ale carei cuvinte in limba franceza sunt inscrise pe placa comemorativa de pe monument:

„SOLDATI ROMANI, DEPARTE DE PATRIA VOASTRA PENTRU CARE V-ATI SACRIFICAT, ODIHNITI-VA

IN PACE, SUB O AUREOLA DE GLORIE, IN ACEST PAMANT CE NU VA ESTE STRAIN”

Maria, Regina Romaniei

Pana in preajma celui de-al doilea razboi mondial, Ambasada romana impreuna cu Biserica Ortodoxa Romana din Paris au organizat pelerinaje cu Te-Deum-uri de aducere aminte si de cinstire a memoriei eroilor ingropati acolo, departe de tara lor.

A urmat apoi o perioada de uitare a mortilor de la Soultzmatt, pana cand, la initiativa unor romani din Paris, acum doua decenii, s-a reluat traditia acestor emotionante comemorari. In anul 1986, insasi familia regala a participat la comemorarea Zilei Eroilor la Soultzmatt.

La 18 mai 1991, citandu-l pe Thomas Carlyle, Regele Mihai a transmis participantilor -prin gura Principesei Sofia, care a citit mesajul regal- ca „O tara care nu pastreaza cultul eroilor nu are dreptul sa supravietuiasca”, apeland la cei prezenti sa depuna un juramant ca „jertfa acestor eroi nu a fost zadarnica”.

In anul 2004, Paul de Romania (Lambrino) urmas al Regelui Carol al II-lea, a participat la comemorarea de la Soultzmatt impreuna cu sotia sa Lia, care a impartit flori pe mormintele eroilor cazuti in primul razboi mondial, reiterind gestul Reginei Maria, initiatoarea de-acum 80 de ani a comemorarii.

Dupa cum a evocat printul Paul „Acest gest este o traditie regala si face parte din istorie”. Desi nascut in Franta si educat in strainatate, el a spus adunarii intr-o limba romana fluenta: „Acum, in Romania, este un moment dificil. Am intrat in NATO, dar mai important este sa facem parte din Europa.

In acest sens, avem nevoie de diaspora, avem nevoie de Dumneavoastra.” Tot in anul 2004, vice-amiralul Marcel Diaconescu a luat cuvantul in numele Asociatiei Nationale Romane a Veteranilor de Razboi.

MApN a lipsit la Soultzmatt

In 11-12 iunie 2005, Cimitirul eroilor romani de la Soultzmatt a fost loc de pelerinaj pentru cateva sute de vizitatori din Germania, Franta, Elvetia, Belgia, Luxemburg si Romania.

Evenimentul comemorativ din duminica de 12 iunie a fost organizat de Misiunea Romaneasca si Consulatul roman din Strasbourg, cu participarea ambasadorului Gheorghe Magheru, reprezentant permanent al Romaniei pe langa Consiliul Europei, precum si a ambasadorului Romaniei la Paris, Sabin Pop.

Au mai participat Ruxandra Stanescu (consul interimar la Strasbourg), primarul din Soultzmatt Jean-Paul Diringer, alti oficiali francezi si romani.

Comemorarea a inceput cu sfanta Liturghie de la ora 10.30, oficiata de mitropolitii Bisericii Ortodoxe Romane, IPS Iosif Pop (pentru Europa Occidentala si Meridionala) si IPS Serafim (pentru Europa Centrala si de Nord) asistati de preoti si diaconi din Germania si Franta (Vasile Iorgulescu – Strasbourg, George Zuba – Nancy, Radu Totelecan – Mulhouse, Duta Florea – Tübingen, Vasile Cretu –

Offenburg Stefan Anghel – Frankfurt/Offenbach, parintele Neagu – Schwäbisch Gmünd, diaconii Dura si Efrem) Depunerea de jerbe de flori si Sfanta Liturghie au fost urmate de un parastas pentru eroii romani cazuti in razboi in Alsacia si pretutindeni in lume.

Dupa cum ne spune preotul Vasile Iorgulescu, „pelerinajul la Soultzmatt e un eveniment complex, care s-a depolitizat si care imbina latura spirituala, de reculegere, cu cea conviviala”.

In ce masura intrunirile comemorative de la Soultzmatt sunt in intregime depolitizate si ferite de nuante, e si acesta un mister, deoarece nu lipsesc curenti politici subterani si nici „eterna veneratie fata de Capitan”.

In timp ce duminica, „bagheta dirijorala” apartine BOR ce tine de Patriarhia de la Bucuresti, ceremonia de sambata este organizata de preoti ortodocsi apartinand Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Cu unele exceptii, participantii de sambata si cei de duminica „nu se intalnesc”.

Pe pajistea de langa cimitir insa, asociatiile de romani din strainatate si pelerinii pe cont propriu adulmeca impreuna aroma de mici, gratare si ghiurghiuliu. Intre noii musafiri, Asociatia Studentilor Romani din Strasbourg (ADER), care ne sunt descrisi ca „foarte activi, discreti, aproape nevazuti dar prezenti peste tot, eficace si intotdeauna dispusi sa dea o mana de ajutor”.

Ei studiaza teologie, informatica, chimie, fizica, literatura, drept, istorie sau discipline specifice la Institutul de Inalte Studii Europene, iar duminicile merg la slujba religioasa, se roaga si canta in corala bisericii din Strasbourg.

In cantec de trompeta s-a celebrat si memoria militarilor romani, Patrick Kautzmann, trompetist al Asociatiei Vechilor Combatanti din Franta interpretand solemn imnul national romanesc, imnul Europei si Rapsodia lui George Enescu.

Dar de pe „pajistea conviviala” se strecura deja zvon de manele si …nici o uniforma militara romaneasca, la orizontul cimitirului eroilor morti pentru patrie, in strainatate.

Preluare articol si fotografii, doar cu acordul autoarei dani.rockhoff@arcor.de