Sari direct la conținut

Moscova lansează noi atacuri la adresa Chișinăului înaintea alegerilor / Ambasadorul moldovean, convocat la MAE rus

HotNews.ro
Moscova lansează noi atacuri la adresa Chișinăului înaintea alegerilor / Ambasadorul moldovean, convocat la MAE rus
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF). FOTO: Arina Antonova / Zuma Press / Profimedia

Rusia susține că măsurile luate de autoritățile moldovene „subminează încrederea în legitimitatea și transparența alegerilor” din 28 septembrie, scrie Reuters. Declarațiile Rusiei vin în contextul acuzațiilor lansate de guvernul de la Chișinău, care a subliniat în mod repetat că Moscova se amestecă în alegerile moldovene, cu scopul de a prelua controlul asupra țării.

Ministerul rus de Externe a anunțat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Republicii Moldova pentru a protesta față de refuzul țării de a-i acredita pe reprezentanții ruși ca observatori la alegerile parlamentare.

Aceste acțiuni subminează încrederea în legitimitatea și transparența alegerilor viitoare, a afirmat ministerul, citat de Reuters.

Decizia „este incompatibilă cu valorile democratice la care conducerea moldovenească își declară angajamentul și reprezintă încă o manifestare a politicii sale anti-ruse”, a adăugat Ministerul Afacerilor Externe, citat de agenția publică de știri a Rusiei, Tass.

Acuzațiile lui Peskov

Tot miercuri, Kremlinul a acuzat Chișinăul că limitează dreptul la vot al moldovenilor din diasporă, organizând doar două secții de votare în Rusia.

Kremlinul a susținut că la alegerile parlamentare ce au loc duminică în Republica Moldova vocea diasporei moldovene din Rusia nu se va putea face auzită, întrucât dreptul ei la vot va fi limitat prin organizarea unui număr prea mic de secții de votare, scrie EFE, citată de Agerpres.

„Știm că partea populației care susține calea de dezvoltare occidentală a țării va avea ocazia să-și exprime opinia în cadrul alegerilor și să-și exercite dreptul de vot. Știm, de asemenea, că o parte a populației care favorizează dezvoltarea de relații bune, inclusiv cu țara noastră, va fi în mare măsură privată de dreptul de a-și exercita votul”, a acuzat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Și nu este vorba despre Rusia care încearcă să-și exercite influența. Este vorba despre nemulțumirea unei părți importante a populației moldovene, care nu are dreptul să-și exprime opinia în cadrul alegerilor”, a mai spus Peskov, citat de Tass.

Marți, o nouă acuzație – una dezmințită – a venit de la serviciile secrete rusești.

Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR) a susţinut că state membre ale NATO „concentrează unităţi ale forţelor lor armate în România în apropierea graniţelor Republicii Moldova” pentru o eventuală intervenţie la cererea preşedintei Maia Sandu în cazul în care „falsificarea grosolană a rezultatelor alegerilor pe care o pregătesc Bruxelles-ul şi Chişinăul îi va determina pe cetăţenii moldoveni disperaţi să iasă în stradă pentru a-şi apăra drepturile”.

Guvernul de la Chişinău a catalogat aceste acuzații drept intoxicări. Ele „au un singur obiectiv: să intimideze lumea şi să submineze încrederea în drumul european de dezvoltare a ţării”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului Daniel Vodă.

Premierul Recean: „Scopul Kremlinului este să preia puterea la Chișinău”

Ofensiva Moscovei vine în contextul acuzațiilor lansate de la Chișinău de oficialii guvernului, care au avertizat că Rusia intenționează să preia controlul în Republica Moldova.

„Republica Moldova este în campanie electorală. Federația Rusă tot este în campanie electorală. Doar că noi facem campanie electorală la noi în țară, iar Federația Rusă vrea să facă campanie electorală nu la ea acasă, dar în țara noastră”, a declarat Dorin Recean. „Scopul este să preia puterea la Chișinău, încălcând voința suverană a moldovenilor”, a declarat, miercuri, premierul moldovean Dorin Recean, într-o conferință de presă cu privire la pregătirea Republicii Moldova împotriva imixtiunilor Rusiei la alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Recean a expus și cele patru metode folosite de Rusia în campania electorală din Republica Moldova, spunând că „eșecul Kremlinului de anul trecut l-a determinat să cheltuie și mai mulți bani, să implice și mai mulți oameni și să influențeze și mai mult alegerile noastre, să saboteze alegerile în Republica Moldova”.

El a spus că Rusia urmărește „implicarea membrilor grupărilor criminale pentru pregătirea dezordinilor în masă”, un „plan infracțional de corupere electorală pus în aplicare de rețeaua criminală Șor”, atacuri cibernetice și o „intoxicare informațională masivă”.

INTERVIURILE HotNews.ro