Sari direct la conținut

MR Ungureanu: M-am auzit cu Victor Ponta si azi la telefon

HotNews.ro

Premierul Ungureanu a dezvaluit la „Sinteza zilei” (Antena 3) ca a avut mai multe convorbiri cu presedintele PSD Victor Ponta pentru a se consulta pe proiectele majore ale guvernului considerand ca acest lucru face parte din normalitate.

„Va fac o confidenta. Sper sa nu se supere Victor Ponta… Eu si cu domnia sa ne-am auzit la telefon si in aceasta dupa-amiaza pentru a discuta despre pachetul de legi pe domeniul energetic. Simtim nevoia de dialog pe problemele esentiale… Ceea ce intra in interiorul acestei initiative este crucial pentru toata Romania… Mi se pare corect politic si democratic ca presedintele PSD sa cunoasca despre ce e vorba”, a declarat premierul care anunta reunirea guvernului pentru vineri in sedinta extraordinara pentru adoptarea pachetului de legi pe domeniul energetic.

Seful guvernului apreciaza ca discursul copresedintelui USL de la discursul de investitura din Parlament este perfect normal:

„Mie mi s-a parut ca este proba revelatorie a unui tip de comportament politic care este dezirabil in generatia din care faceti dumneavoastra parte, din care face domnul presedinte Ponta parte, din care fac si eu parte. Bun-simt, corectitudine politica, critica – insa spusa in termenii celei mai urbane si mai adecvate expresii. Parlament de culoare europeana se numeste acest lucru, fara invective, fara explozii de personalitate. Va rog sa ma credeti ca prin ceea ce a facut domnul presedinte Ponta, prin replica la discursul de investitura, mi s-a parut a fi normalitatea insasi”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro