Sari direct la conținut

MTI: Centrele de superlaser din Ungaria şi Cehia au înfiinţat în comun un consorţiu de cercetare

HotNews.ro
Proiectul ELI-NP - Laserul de la Magurele, Foto: ELI-NP.ro
Proiectul ELI-NP - Laserul de la Magurele, Foto: ELI-NP.ro

Centrul de superlaser din Praga şi cel din Szeged au înfiinţat, în comun, un consorţiu internaţional, numit Consorţiul European de Infrastructură de Cercetare (ERIC), în aşa fel încât în cadrul cercetărilor ştiinţifice să poată profita mai bine de capacităţile şi oportunităţile celor două centre de cercetare de nivel înalt, potrivit MTI și Rador.

László Palkovics, ministrul ungar al inovaţiei şi tehnologiei, a purtat, luni, la Praga, discuţii cu vicepremierul ceh Karel Havlícek, ministrul ceh al industriei şi comerţului. După întrevedere, oficialul ungar a relatat pentru agenţia ungară de presă MTI: „Am convenit să înfiinţăm Consorţiul European de Infrastructură de Cercetare (ERIC), care conform aşteptărilor noastre va începe să funcţioneze în ianuarie 2020. Ne aşteptăm ca mai târziu să se alăture proiectului şi alte ţări”.

Potrivit lui Palkovics, prima ţară care este de aşteptat să se alăture este Italia, o serie de alte ţări – cum ar fi Germania, Franţa şi Marea Britanie – sunt, de asemenea, interesate de ERIC.

Centrele de laser de la Praga şi Szeged oferă condiţii excelente pentru cercetare nu numai fizicienilor şi biochimiştilor, ci şi reprezentanţilor altor ramuri ale ştiinţei – a subliniat oficialul ungar.

După discuţiile de la Praga, ministrul ungar a vizitat centrul ştiinţific internaţional ELI (Extreme Light Infrastructure) Beamlines din Dolní Brezany, în apropierea capitalei cehe.

ELI Beamlines face parte din Institutul de Fizică al Academiei de Ştiinţe din Cehia, iar sistemul de superlaser a fost creat în Laboratorul Naţional Lawrence Livermore din America. Restul elementelor centrului internaţional de cercetare al ELI funcţionează în Ungaria (Szeged) şi în România (Măgurele).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro