MTV România iese din portofoliul Pro TV
Operațiunile canalului MTV în România vor trece, de la 1 martie, de la compania Pro TV, la licențiator, Viacom International Media Networks, potrivit unui anunț făcut vineri de Pro TV. Viacom va deține și opera, astfel, în mod direct brandul MTV, după ce acesta a făcut parte din portofoliul grupului Pro TV timp de un deceniu.
MTV va fi reprezentat în România de Thematic Channels, compania parteneră a Viacom pentru coordonarea vânzărilor de publicitate.
Potrivit comunicatului, prin includerea MTV în portofoliul de programe proprii, Viacom vrea să dezvolte în continuare brandul MTV în România.
Tot de la 1 martie, și VH1, post muzical deținut de Viacom, va fi inclus în portofoliul Thematic Channels.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro