Sari direct la conținut

Mugur Isărescu: Moneda a fost unul dintre cele mai importante mijloace de comunicare / Îndeplinea în Antichitate un rol comparabil cu cel al rețelelor sociale de azi

HotNews.ro
Mugur Isarescu, Guvernatorul BNR, Foto: AGERPRES
Mugur Isarescu, Guvernatorul BNR, Foto: AGERPRES

Alpha Bank, care deține una dintre cele mai importante colecții de monede antice din lume, aduce la București peste 100 de monede antice, care pot fi văzute începând de vineri la Muzeul BNR.

Pentru prima dată în România, publicul va putea admira una dintre primele monede emise vreodată, o hektă, realizată din electrum, un aliaj natural din aur și argint, bătută în Asia Mică – Ionia sau Lidia – între 630 și 600 î.Hr. Totodată, expoziția prezintă primele monede grecești bătute în Aegina, monede folosite în tranzacții internaționale, cum sunt tetradrahmele Atenei cu bufniță pe revers și cele de tip Alexandru cel Mare sau monede din Callatis și din Histria.

“Prin organizarea expoziției Cele două fețe ale monedei: Mijloace de tranzacționare – Capodopere de artă, Banca Națională a României are bucuria să găzduiască în cadrul muzeului său, timp de o jumătate de an, unele dintre cele mai rare și valoroase monede ale omenirii, care fac parte din colecția numismatică deținută de Alpha Bank, considerată de către specialiști a fi una dintre colecțiile de monede antice cele mai importante din lume. Astăzi suntem obișnuiți să privim banii doar din perspectiva utilității lor imediate, lucru firesc într-o societate și într-un timp în care transformările sunt aproape cotidiene și în care totul se întâmplă cu rapiditate. Dar lucrurile nu au stat mereu așa. Au existat epoci istorice în care moneda a fost unul dintre cele mai importante mijloace de comunicare. Greu sau, poate, imposibil de crezut pentru unii, mica piesă din metal a îndeplinit în Antichitate un rol comparabil cu cel al rețelelor sociale de astăzi”, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României.

Banca Națională a României și Alpha Bank Romania organizează, în perioada 22 septembrie 2023 – 1 martie 2024, expoziția “Cele două fețe ale monedei. Mijloace de schimb – Capodopere ale artei”. Este pentru prima oară când Colecția numismatică Alpha Bank, una dintre cele mai importante colecții de monede antice din lume, călătorește în afara granițelor Greciei și prima expoziție cu participare internațională organizată în cadrul Muzeului BNR.

Evenimentul expozițional subliniază importanța istorică și culturală a monedelor și rolul acestora în comunicare și în educație financiară, marcând totodată 50 de ani de la înființarea Colecției numismatice Alpha Bank.

Prin intermediul celor 100 de piese găzduite de Muzeul BNR, vizitatorii expoziției vor putea face o călătorie imaginară în lumea Greciei antice și a mitologiei grecești. Adevărate opere de artă, monedele prezintă personalități și evenimente istorice sau întreceri sportive ilustrând cultura și civilizația elenă și modul cum aceasta a influențat întreaga cultură europeană.

“Expoziția aduce în fața publicului larg din România cele mai importante monede ale Colecției numismatice Alpha Bank, una dintre cele mai valoroase din lume. Suntem încântați să facem cunoscute vizitatorilor poveștile primelor monede emise vreodată și onorați să colaborăm cu Banca Națională a României în cadrul acestui proiect care subliniază importanța istorică a monedelor și a protejării patrimoniului cultural. Este un demers educațional pentru toate vârstele, care amintește, de asemenea, legăturile economice și culturale dintre Grecia și România și evoluția relațiilor comerciale de-a lungul timpului. Sperăm că pentru copii va fi o incursiune inedită în istoria monedelor și o oportunitate de a învăța despre rolul banilor în decursul timpului în societățile umane”, a declarat Sergiu Oprescu, Președinte Executiv al Alpha Bank Romania și Director General al Rețelei Internaționale Alpha Bank Group.

„Colecția numismatică Alpha Bank este mândră să prezinte în România prima sa expoziție în afara Greciei, cu o colecție de 100 de monede de o importanță istorică deosebită. Co-organizată de Alpha Bank Romania și Banca Națională a României, expoziția „Cele două fețe ale monedei” se concentrează pe două interpretări ale monedei: moneda ca mijloc de tranzacționare și ca o capodoperă de artă. Ca mijloc de tranzacționare, moneda a apărut pentru prima dată în a doua jumătate a secolului al VII-lea î.Hr., pentru a facilita schimburile comerciale cotidiene dintr-o anumită zonă geografică, asigurând plata funcționarilor și a trupelor, mijlocind achitarea taxelor și înlesnind realizarea lucrărilor publice. Moneda a funcționat, de asemenea, ca o formă de transmitere a mesajelor politice, permițând, în principal conducătorilor, să-și etaleze puterea, precum și orașelor-stat să-și confirme independența și autonomia. În același timp, moneda este o operă de artă, reflectând talentul creativ al gravorilor și curentele artistice specifice perioadei în care au fost realizate. Grecii au fost primii care au redat adevărate povești pe micile discuri din metal, elementele artistice prezente pe flanurile monetare transformând aceste obiecte cu rol practic în veritabile opere de artă. Monedele redau momente din mitologia greacă, personalități sau evenimente ale istoriei, în special din epoca elenistică, după cum mai târziu vor avea reprezentate pe ele personalități și evenimente ale istoriei romane și bizantine”, a spus Dr. Dimitra Tsangari, curatorul Colecției numismatice Alpha Bank.

Expoziția are, de asemenea, o secțiune dedicată persoanelor cu deficiențe de vedere, care prezintă 10 monede rare din cadrul colecției și povestea acestora în limbaj Braille.

Colecția numismatică Alpha Bank numără aproximativ 11.000 de monede antice și este considerată una dintre cele mai valoroase din lume.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro