Munchen, filmul politic de marti, la Union
Dupa prima proiectie din seria filme politice, cu „Fratele meu e fiu unic”, Cinema Union programeaza marti, 11 noiembrie, de la ora 20:00, o noua pelicula cu subiect politic: „Munchen” (SUA, 2006), cel mai controversat film regizat de Steven Spielberg, cu cinci nominalizari la Oscar.
Lung metrajul fictionalizeaza sechestrarea delegatiei olimpice a statului Israel in timpul Jocurilor Olimpice din 1972 de catre un grup de teroristi palestinieni. Cu o distributie din care nu lipsesc Daniel Craig, Eric Bana, Gila Almagor sau Mathieu Kassovitz, filmul e o demonstratie de suspans perfect dozat de talentul si priceperea de povestitor in imagini a lui Spielberg.
Regizorul si scenaristii sai, Tony Kushner si Eric Roth, amesteca povestea propriu-zisa a rapirii cu reactiile „la cald” de la televiziune si din presa scrisa, folosind atat reconstituiri, cat si imagini de arhiva pentru a ilustra bulversarea omenirii in fata unui tip de atac nemaiintalnit pana in anii 1970. Fara a lua explicit pozitie de partea vreuneia dintre partile implicate, Munchen puncteaza pentru istoria cinematografului un moment crucial din istoria ultimei jumatati de veac.
Cele cinci nominalizari la Premiul Oscar (pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu, Cel mai bun montaj si Cea mai buna coloana sonora), impreuna cu alte cateva zeci de premii si nominalizari, il transforma intr-unul dintre cele mai importante filme americane ale ultimilor ani.
Filmul va fi reluat la Union miercuri, de la ora 17:00, inaintea proiectiei de Cineclub cu capodopera lui Dennis Hopper, Easy Rider (SUA, 1969) – programata pentru ora 20:00.
Programul special Filme Politice la Union mai cuprinde proiectii cu Speranta moare ultima / A Mighty Heart (r. Michael Winterbottom, SUA – Marea Britanie, 2007), marti, 18 noiembrie, de la 20:00, si Colonelul / Mon colonel (Franta – Belgia, 2006), marti, 25 noiembrie, de la aceeasi ora.
„Munchen” – trailer