Skip to content

Mutarea prin care CEO-ul OpenAI, Sam Altman, vrea să evite controlul statului asupra lansării noilor tehnologii AI

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În timp ce OpenAI pregătește în secret listarea la bursă, directorul său, Sam Altman, vrea să modifice modul în care va fi reglementată inteligența artificială, potrivit Reuters.

Sam Altman se va opune propunerilor ca dezvoltatorii să obțină aprobarea guvernului SUA înainte de a lansa noi modele către public. Compania a anunțat miercuri, într-un comunicat, că această mișcare face parte dintr-un efort de a influența reglementarea tehnologiei.

Aflat în vizită la Washington, Altman va solicita Congresului să majoreze fondurile alocate testării inteligenței artificiale la Departamentul Comerțului al SUA. Instituția colaborează deja cu companii precum OpenAI și Anthropic pentru a le testa modelele.

OpenAI dorește ca guvernul SUA să extindă această inițiativă, a declarat compania într-un comunicat, și să includă cercetători cu expertiză în domeniul securității cibernetice, al armelor biologice și al securității naționale, printre alte domenii.

Vizita lui Altman la Washington coincide cu o perioadă critică pentru companie și pentru întreaga industrie, notează Reuters. OpenAI se pregătește să depună confidențial o cerere de listare la bursă, în timp ce competitorul Anthropic, producătorul modelului Claude, a depus deja o solicitare similară luni.

Cerințele guvernului american ar putea afecta profiturile industriei dacă încetinesc lansarea noilor modele. De asemenea, companiile ar putea fi obligate să modifice modul de funcționare a produselor pentru a răspunde cerințelor de securitate.

CEO-ul OpenAI s-a programat miercuri pentru întâlniri cu membrii Congresului, inclusiv cu președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson. Administrația de la Casa Albă nu a răspuns solicitărilor de a comenta cu privire la eventuale întrevederi.