Muzica pentru salvarea a 60 de biserici din lemn
Erik Schumann, Razvan Popovici si David Cohen vor canta vineri seara pentru salvarea a 60 de biserici din lemn din nordul Olteniei si Sudul Transilvaniei. Banii stransi din vanzarea biletelor vor fi donati pentru punerea in siguranta a lacaselor de cult. Daca nu se fac macar lucrari de punere in siguranta, in zece ani, cele 60 de biserici – monumente istorice vor disparea.
“Din câteva sute de biserici din nordul Olteniei si sudul Transilvaniei, în urma unor cercetari facute de Fundatia Dala si de arhitecti pasionati, au fost selectate 60 biserici care au riscul de disparitie cel mai mare. Toate sunt monumente istorice, clasate. Ele adapostesc elemente semnificative de arhitectura si pictura de secol 17-19. Proiectul, initiat de noi, în 2009, îsi propune sa contribuie la salvarea acestor biserici care sunt în prezent amenintate de disparitie prin prabusire. Aparent disparitia unei biserici e un fapt neînsemnat, însa o privire de ansamblu pe suprafete întinse din mediul rural modifica impresia: de fapt disparitia se produce de fiecare data cu pierderea unor informatii asupra memoriei si culturii românesti. În ritmul actual, peste 10 ani aceste biserici vor fi disparut cu totul. Ce putem face? Exista trei operatii de interventie urgenta, care le pot salva : protectie la acoperisuri si sprijiniri, îndepartarea apelor de ploaie de la talpa fundatiei si, eventual, consolidarea picturii desprinse de pe perete. Aceste operatii de urgenta nu sunt costisitoare – între 3.000 – 6.000 EUR pentru o biserica – dar necesita viteza de reactie. Dupa ce biserica a fost asigurata împotriva colapsului, urmeaza proiectul de restaurare si bugetul dupa care se poate trece la consolidarea si restaurarea bisericii”, explica Serban Sturdza, presedintele fundatiei ProPatromonio.
Concertul va avea loc vineri la Cercul Militar, in Sala Bizantina, incepand cu ora 19.30. Pretul de intrare este 200 de lei. Cei care doresc sa dea o mana de ajutor pentru salvarea lacaselor de cult pot cumpara biletele la fata locului, inainte de intrarea la concert. Cei trei artisti vor interpreta arii de Franz Schubert, Zoltán Kodály, George Enescu si Ludwig van Beethoven. Evenimentul este organizat de Fundatia ProPatrimonio, Ordinul Arhitectilor din Romania si Festivalul SoNoRo.
Violonistul Erik Schumann va canta la o vioara Stradivarius din 1713.
Violistul Razvan Popovici este fondatorul Festivalului SoNoRo. Canta impreuna cu Berlin Philharmonic Orchestra. De-a lungul timpului a sustinut concerte la celebra Carnegie Hall in New York.
Violoncelistul Belgian David Cohen a absolvit scoala Yehudi Menuhin School, fiind cel mai tanar solist care a cantat la Philharmonia Orchestra London.