Sari direct la conținut

În absența armamentului greu, Germania oferă Ucrainei un premiu

HotNews.ro
In 2021 Premiul M100 a fost acordat lui Alexei Navalnii si ridicat de un apropiat al sau, Leonid Volkov, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
In 2021 Premiul M100 a fost acordat lui Alexei Navalnii si ridicat de un apropiat al sau, Leonid Volkov, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Boxerul ucrainean Vladimir Klitschko – fratele primarului Kievului, Vitali Klitschko – va primi joi, în numele poporului ucrainean, o distincţie din partea presei în Germania, relatează Die Zeit și Agerpres.

M100 Media Award va fi decernat la Potsdam, lângă Berlin, în cadrul unui eveniment mai amplu consacrat libertăţii presei.

Premiul se acordă ucrainenilor care „cu curaj eroic, putere stoică şi dorinţă arzătoare de a se apăra împotriva invaziei brutale a Rusiei, deja de luni întregi”.

„Ei apără nu doar propria independenţă, dar şi independenţa întregii Europe”, au afirmat organizatorii.

La colocviul de la Potsdam privind războiul şi media participă aproximativ 60 de jurnalişti internaţionali. Cancelarul german Olaf Scholz este unul dintre principalii vorbitori la acest eveniment.

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a primit M100 Media Award în anul 2014 ca reprezentant al mişcării democratice din Ucraina.

Germania nu vrea să trimită Ucrainei tancuri și alte echipamente grele de luptă

În luna ianuarie, cu aproximativ o lună înainte de izbucnirea războiului, Vitali Klitschko a criticat puternic guvernul de la Berlin după ce acesta anunțase că va trimite căști forțelor armate ucrainene. Primarul Kievului s-a întrebat retoric la momentul respectiv ce urmează să trimită Germania țării sale, „perne?”.

După declanșarea invaziei rusești pe 24 februarie, executivul condus de Olaf Scholz a aprobat trimiterea de muniție și echipamente militare Ucrainei, refuzând însă să furnizeze forțelor armate ucrainene majoritatea armelor grele cerute de Kiev.

Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a criticat din nou această reticență a Germaniei chiar marțea aceasta, întrebându-se pe Twitter „de ce se teme Berlinul?”.

Comentariile sale au venit la o zi după ce ministrul german al Apărării Christine Lambrecht a reiterat că Berlinul nu va trimite tancuri Ucrainei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro