„N-am cu cine să stau în pauză.” Când e normală singurătatea de la școală și când trebuie să ne îngrijoreze. Răspunsurile psihologului

„N-am cu cine să stau în pauză” e o replică ce poate pune pe jar un părinte. Inevitabil, apar în mintea lui o serie de griji: „Stă singur pentru că așa vrea?”, „Nu e primit în grup?”, „Deranjează?”, „Trebuie să intervin?”.

O pauză petrecută de unul singur nu înseamnă automat că un copil are probleme de integrare, e de părere Ramona Popescu, psiholog școlar și educațional.

Stă singur pentru că așa îi place sau pentru că nu-l primește nimeni?

Unii copii au nevoie de câteva minute în care să nu vorbească cu nimeni, mai ales după ore solicitante sau într-o școală zgomotoasă și aglomerată. Alții citesc, desenează, se plimbă sau pur și simplu preferă să stea singuri din când în când.

Diferența importantă este între singurătatea aleasă și singurătatea trăită ca respingere. „De cele mai multe ori, copilul care stă singur în pauze nu are neapărat o problemă de integrare; el poate pur și simplu să se bucure de câteva momente de liniște. Diferența dintre o stare trecătoare și ceva ce ar trebui să ne îngrijoreze o fac starea lui emoțională, capacitatea de a interacționa atunci când își dorește și absența suferinței sau a respingerii din partea celorlalți”, explică Ramona Popescu.

Copilul care alege să stea singur este, de regulă, confortabil cu alegerea lui. Poate citi sau desena, poate prefera să se odihnească în pauză și nu pare afectat după aceea. 

Citește continuarea articolului AICI.