Sari direct la conținut

În Germania, Sputnik şi Russia Today au fost declarate principalele instrumente de influenţă ale Rusiei

HotNews.ro
Sputnik, reteaua de propaganda a Rusiei, Foto: Wikipedia
Sputnik, reteaua de propaganda a Rusiei, Foto: Wikipedia

Serviciul Federal pentru Apărarea Constituției din Germania (serviciul german de contrainformaţii), în raportul său pe anul 2018, a acuzat Rusia de încercări de influențare, pe ascuns, a opiniei publice germane prin intermediul surselor de informare în masă RT Deutsch și Sputnik. În raport se precizează că „Rusia „răspândeşte propaganda și dezinformarea în moduri diverse”, instrumentele cele importante fiind rețelele de socializare, instituțiile de stat și private, agenții individuali de influență și mass-media de stat rusești, potrivit Ria Novosti, citată de Rador.

„Aceste acțiuni urmăresc să slăbească poziția guvernului federal, de exemplu, ca susținător al prelungirii sancțiunilor europene împotriva Rusiei” – se afirmă în raport. „Companiile de stat sunt mascate ca mass-media independente pentru a-și ascunde afiliația cu statul rus și pentru a influența subtil opinia publică. Cele mai importante instrumente de influenţare sunt postul de radio de pe Internet RT Deutsch și agenția de știri Sputnik” – se precizează în document.

Totuşi, serviciul de contrainformații german a făcut o greșeală, deoarece nici Sputnik, nici RT nu-şi ascund statutul de mass-media de stat. Tot în acest raport se susţine că serviciile speciale rusești apelează la atacuri de tip hacker pentru obținerea informațiilor. Amintim că, la jumătatea lunii ianuarie, Uniunea Germană a Jurnaliștilor a cerut organelor de supraveghere să nu acorde licență televiziunii RT Deutsch, subliniind că RT nu este un mijloc de informare, ci „un instrument de propagandă al Kremlinului.”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro