Sari direct la conținut

În ianuarie 2022 au fost depășite în România recorduri de temperatură vechi de câteva zeci de ani

HotNews.ro
Temperatura medie lunara in tara in ianuarie 2022, Foto: ANM
Temperatura medie lunara in tara in ianuarie 2022, Foto: ANM

​Prima lună a acestui an a început cu temperaturi extrem de mari, maximele au depășit +18 C și în câteva locuri au fost depășite recordurile absolute de temperatură pentru ianuarie. La Turda a fost depășit un record vechi de aproape 80 de ani, iar la Blaj s-a înregistrat cea mai mare temperatură din ianuarie din 1936 până în prezent și nici nu au fost precipitații de vreun fel, arată caracterizarea climatologică publicată de ANM.

Începutul de ianuarie a fost extrem de cald și la câteva stații meteo s-a depășit recordul absolut de temperatură pentru ianuarie. La Gorgova, în județul Tulcea, au fost +17,9 grade (depășind un record din 1960), iar la Mahmudia au fost 17,7 grade, cu 1,5 C mai mult decât recordul precedent, arată datele Administrației Naționale de Meteorologie.

La Blaj au fost +15,4 grade, astfel că recordul din 1936 a fost doborât, iar la Turda au fost +14,7 C, fiind depășit un record din 1948. Peste tot a fost neobișnuit de cald: la Miercurea Ciuc au fost +13,3 C, cu 1,4 grade peste recordul precedent pentru ianuarie. Această diferență de 1,4 C este mare: în general când un record este depășit se adaugă în general sub 0,5 C. Toate aceste recorduri s-au înregistrat în zilele de 5 și 6 ianuarie.

La precipitații, recordul lunar a fost depășit la o singură stație meteo, la peste 2.000 m alt, în munții Călimani. La stațiile Blaj, Borod și Ștefănești Stânca nu s-au înregistrat precipitații.

Ce spune ANM despre temperaturile medii din ianuarie 2022 și despre precipitații

Temperatura medie a lunii ianuarie 2022 a avut valori cuprinse între -11,5 °C, la stația meteorologică Vf. Omu și 3,4 °C, la Calafat. Cele mai mari valori, peste 2 °C, s-au înregistrat în sudul Olteniei, estul Dobrogei, pe areale din nordul, centrul și sudul Munteniei, precum și pe areale restrânse din Delta Dunării.

Valori peste 0 °C, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei și Moldovei, pe areale din Banat, în zonele joase din sudul Transilvaniei și izolat, în Crișana.

Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între -4 și 0 °C în Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei și Crișanei, pe areale extinse din Banat și Moldova, în Dealurile Subcarpatice, precum și în unele depresiuni intramontane. În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie lunară a variat între -8 și -4 °C, iar la altitudini de peste 2000 m, aceasta a avut valori sub -8 °C.

Abaterea temperaturii medii a aerului din luna ianuarie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020) a fost pozitivă în cea mai mare parte a țării. Abateri pozitive mari, peste 2°C, s-au înregistrat în Oltenia, Muntenia, Moldova și izolat, în Transilvania și Dobrogea, iar valori de peste 3°C, în sudul Olteniei, în centrul și sudul Munteniei și pe areale extinse din Moldova. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 3,5°C, la stațiile meteorologice Focșani și Adjud.

Cantitatea totală de precipitații din luna ianuarie 2022 a avut valori sub 50 mm în cea mai mare parte a țării. Valori peste 50 mm s-au înregistrat doar în nordul Transilvaniei, în Maramureș, vestul Olteniei și în zona montană.

La altitudini mari, peste 2000 m, cantitatea de precipitații a depășit 125 mm. Cantităţi de precipitaţii sub 10 mm au fost înregistrate în cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, în vestul și estul Dobrogei, în estul Olteniei, în zonele joase din sudul Transilvaniei și local, în Depresiunea Brașovului. Cea mai mare valoare a cantității de precipitații din această lună a fost 138,5 mm, la stația meteorologică Iezer.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro