„În România intră produse din lapte care nu au văzut laptele”. Ministrul Agriculturii are un sfat pentru români
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, afirmă că în România intră produse din lapte care nu sunt produse, de fapt, din lapte, și-i îndeamnă pe români să cumpere, în pieţe, de la vânzători care au certificat de producător.
„Toată lumea ne spune că aducem şi mâncăm unt şi alte produse, caşcaval, venite din Franţa, care, îţi spun, anumite categorii de produse nu au văzut lapte. Ideea noastră a fost în felul următor: să sprijinim sectorul zootehnic, am pus subvenţii foarte mari pentru a realiza cantităţi de lapte cât mai mari în România şi, prin proiectul INVESTALIM, să vină procesatori, să producem la noi în România şi unt, şi caşcaval, şi, practic, să consumăm produsele româneşti. (…) Sunt produse lactate şi produse din lapte care, practic, nu au văzut laptele! Spun că sunt din derivate din lapte. Aceste derivate pot să fie făcute din zer. Deci, în România intră produse care nu sunt de o calitate superioară”, declară ministrul într-un interviu pentru Profit.ro.
El îi îndeamnă pe români să cumpere doar de la cei care au certificat de producător, pentru a evita intermediarii.
„În pieţe cam jumătate sunt intermediari, jumătate sunt producători. Ce îi îndemn eu pe români este să cumpere acolo unde este afişat certificatul de producător. Adică cei cre l-au afişat sunt producători locali care sunt finanţaţi şi de Ministerul Agriculturii prin diferite scheme de ajutor de stat, iar cei care sunt intermediari nu au acest certificat de producător şi îi îndemn pe toţi românii să cumpere acele produse direct acolo unde sunt etichetate şi unde apare certificatul de producător”, afirmă Florin Barbu.
În ceea ce priveşte presiunea importurilor din Ucraina, el a amintit că este un mecanism aprobat până pe 31 decembrie, mecanismul nu poate fi aplicat decât de fermieri şi procesatori.
„În momentul de faţă nu avem nicio solicitare, în România nu a intrat – şi am avut o discuţie cu colegii de la Vamă – niciun bob de cereale din cele 4 categorii de produse”, explică Barbu.
Ministrul Agriculturii, spune că, deocamdată, nu crede că poate să fie creştere a preţului pâinii anul viitor.
„Preţul grâului în momentul de faţă este unul care nu e satisfăcător pentru fermieri, dar, fiind transformat în făină şi apoi în panificaţie, în pâine, eu cred că pentru consumatori este un preţ satisfăcător”, argumentează el.