În timp ce Europa a închis aproape toate uzinele auto, China revine la normal
Producția auto din China, grav afectată de criza coronavirusului, revine la normal și unele uzine se apropie de capacitatea maximă, după ce au stat închise și peste o lună. Daimler, Ford, Volvo, Toyota și Nissan se numără printre companiile care sunt aproape de nivelul normal sau chiar la acel nivel. În Europa unele uzine auto au anunțat suspendări ale producției până la început de aprilie, iar altele până în a treia decadă a lunii, dar cel mai probabil cele mai multe nu-și vor reveni decât în mai.
În cele mai multe uzine auto chineze angajații s-au reîntors la lucru și, dacă la jumătatea lui februarie uzinele erau la 40-50% din capacitate, iar la început de martie erau la peste 70%, acum ar fi ajuns la o pondere de peste 85%, arată estimările Bloomberg Economics. Uzinele au suspendat producția spre final de ianaurie.
Se ridică încet și carantina totală în Hubei, oamenii încep să folosească metroul în orașele chineze cel mai grav afectate și se reiau și cursele aeriene. Orașul Wuhan este în carantină totală din 23 ianuarie și va ieși din carantină pe 8 aprilie.
BMW a redeschis uzina din Shenyang pe 17 februarie, Daimler a reluat operațiunile, Fiat-Chrysler a reluat producția și 90% dintre dealeri au redeschis porțile, iar Ford a redeschis uzina în 10 februarie și se apropie de capacitate 100%, chiar dacă unii angajați din Hubei sunt sub restricții de circulație.
Honda își revine la cele două uzine chineze, iar Peugeot-Citroen a redeschis uzina din Wuhan. Nissan, Toyota și Volkswagen se numără printre marile companii ale căror operațiuni se apropie de cadența normală.
Sursa: Automotive News