Nadal, în semifinale la Bastad după un meci-maraton împotriva argentinianului Navone
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, fost număr unu mondial, s-a calificat vineri în semifinalele turneului ATP 250 pe zgură din oraşul suedez Bastad după un meci-maraton împotriva argentinianului Mariano Navone, de care a trecut cu 6-7 (2-7), 7-5, 7-5, relatează Agerpres.
Ajuns pe locul 261 în clasamentul ATP, Nadal a beneficiat de un wild card în Suedia pentru a pregăti turneul din cadrul Jocurilor Olimpice, de la Roland Garros, unde va participa atât la simplu, cât şi la dublu (27 iulie -4 august).
În această partidă foarte disputată, spaniolul s-a impus la capătul a trei ore şi 59 de minute de joc, după ce Navone, locul 36 mondial, revenise la 5-5 în decisiv.
Nadal va juca sâmbătă în semifinale împotriva croatului Duje Ajdukovic (130 ATP). Ajdukovic l-a eliminat vineri pe brazilianul Thiago Monteiro, 6-2, 4-6, 6-4.