NASA a organizat prima întâlnire publică pe tema OZN-urilor
În cadrul unei reuniuni publice neobișnuite la Washington, un grup de experți numiți de NASA pentru a examina problema sensibilă a OZN-urilor a subliniat miercuri necesitatea de a aduna mai multe date pentru a explica aceste fenomene în viitor, potrivit AFP.
„Datele existente, precum și relatările martorilor, sunt insuficiente pentru a furniza dovezi concludente cu privire la natura și originea fiecărui eveniment”, a declarat David Spergel, astrofizicianul însărcinat cu președinția comisiei. „Avem nevoie de date de înaltă calitate”.
Un raport urmează să fie publicat în timpul verii, detaliind modul în care se poate realiza acest lucru.
NASA a anunțat lansarea acestei lucrări anul trecut, iar în octombrie a numit nu mai puțin de 16 experți pentru a o conduce. Printre aceștia se numără oameni de știință eminenți, precum și oficiali ai autorității de reglementare a aviației civile din SUA (FAA) și fostul astronaut Scott Kelly.
800 de fenomene aeriene neidentificate
Scopul lor nu este însă de a trece în revistă fenomenele ozn în încercarea de a le explica unul câte unul, ci de a face recomandări către NASA cu privire la modul în care să le studieze riguros în viitor.
Aproximativ 800 de fenomene aeriene neidentificate au fost colectate până în prezent, a declarat miercuri Sean Kirkpatrick, directorul biroului dedicat acestei probleme din cadrul Ministerului Apărării (AARO).
Dar „poate doar între 2% și 5%” sunt „cu adevărat anormale”, a precizat el.
Subiectul este unul foarte serios, a subliniat miercuri Nasa: el privește atât securitatea națională, cât și siguranța traficului aerian.
Dar el suscită și un mare interes din cauza termenului foarte conturat de OZN.
„În prezent, nu dispunem de date explicite care să sugereze că există o legătură între fenomenele anormale neidentificate și viața extraterestră”, a declarat David Grinspoon, unul dintre oamenii de știință care fac parte din comisie.
Nicola Fox, administrator asociat la NASA, a deschis sesiunea prin condamnarea hărțuirii online a membrilor panelului.
Ședința, care a durat câteva ore miercuri, a fost transmisă în direct pe internet, iar o secțiune a fost dedicată întrebărilor din partea publicului, trimise online în prealabil.
Această transparență este subliniată de agenția spațială americană, care insistă asupra necesității de a „de-stigmatiza” subiectul.