NASA va încerca pe 16 noiembrie să lanseze mega-racheta SLS care va duce în jurul lunii capsula Orion
NASA a tot încercat să lanseze racheta SLS din programul Artemis 1, dar nu a reușit, atât din motive tehnice, cât și din cauza vremii. O nouă tentativă urmează să fie miercuri, iar prognoza meteo este favorabilă în proporție de 90%. Câteva reglaje urmează să mai fie făcute până atunci.
Lansarea ar trebui să aibă loc pe 16 noiembrie, cel devreme la ora 1:04 a.m. EST (8.04 ora României), „fereastra” de timp fiind de două ore. Misiunea capsulei Orion va dura 26 de zile dacă va fi lansată cu succes pe 16 noiembrie.
Inițial s-a stabilit data de 14 noiembrie, dar nu a mai fost posibil, din cauza uraganului Nicole.
NASA are și două date de rezervă: 19 și 25 noiembrie.
Precedentele lansări planificate, la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie, au fost anulate în ultimul moment din cauza unor probleme tehnice.
Apoi, la sfârșitul lunii septembrie, racheta SLS, cea mai puternică rachetă construită vreodată de agenția spațială americană, a fost pusă înapoi în hangarul său de la Centrul Spațial Kennedy pentru a o proteja de uraganul Ian, care a devastat părți din Florida.
Cei de la NASA au repetat că nu se vor grăbi și nu vor risca până când nu va fi totul în regulă. Misiunea are 5 ani întârziere și a depășit costurile cu multe miliarde de dolari.