Născută în Republica Moldova și cu studii în China și Africa de Sud, o expertă explică miza extraordinară a metalelor rare. „Sunt 17” / Ce se întâmplă în Europa

Fără pământuri rare, laptopul de pe biroul nostru ar fi cu aproximativ 50% mai mare și ar cântări de două ori mai mult. Una dintre trăsăturile acestor resurse îl reprezintă magnetismul, fără de care nu ar putea exista electronicele miniaturizate de astăzi. Mihaela Gaglioti-Verlan, expertă în studiul pământurilor rare, explică, într-un interviu pentru publicul HotNews, cât de mari sunt mizele. 

Originară din Republica Moldova, dar stabilită în Italia, Mihaela Gaglioti-Verlan s-a specializat în studiul pământurilor rare și, mai ales, în modul în care aceste resurse sunt folosite ca instrument geopolitic de către marile puteri.

Ea a studiat la Universitatea din Bologna, apoi în Africa de Sud, la Universitatea din Johannesburg, iar în luna martie 2026, după aproape doi ani petrecuți la studii în China, a obținut un doctorat la Copenhagen Business School, cu o temă foarte actuală: politica industrială a Chinei în domeniul pământurilor rare. 

Mihaela Gaglioti-Verlan a acordat un interviu pentru publicul HotNews în care vorbește despre această temă care ne afectează viața într-o măsură foarte mare deși, poate, nu realizăm acest lucru.  

• Un smartphone conține un gram de pământuri rare.
• O mașină convențională are nevoie de aproximativ jumătate de kilogram.
• O mașină hibrid, între 1 și 4,5 kilograme. 
• Și există o diferență între „minerale critice” și „pământuri rare”. Specialista o explică în interviu.

„Prima criză a pământurilor rare s-a manifestat în 2010, odată cu disputa dintre China și Japonia, când China a oprit aprovizionarea cu pământuri rare a Japoniei. Toată lumea a realizat atunci cât de dependenți erau toți de China. Dar apoi lucrurile au revenit la normal și lumea a cam uitat de problemă. Cred că este vorba, de fapt, despre inacțiune politică, de amânare și de așteptarea ca altcineva să rezolve problemele viitorului”, spune Mihaela Gaglioti-Verlan.

Sunt 17 „pământuri rare”

– Pentru început, aș vrea să vă întreb cum ați ajuns să studiați mineralele critice, și de ce ați mers în China pentru acest lucru?
– Mihaela Gaglioti- Verlan: Am fost întotdeauna interesată de politica industrială a Chinei și acesta a fost, într-un fel, punctul forte atât al studiilor mele de licență, cât și al celor de masterat, pe care le-am urmat în Italia, la Universitatea din Bologna. Apoi am abordat tema politicii industriale din China mai de aproape, participând la câteva programe de schimb de studenți, atât în Taiwan, cât și în China continentală. 

Mi-am scris teza de masterat despre pământuri rare. Am descoperit acest subiect în 2021, când nu erau prea mulți oameni care-i acordau atenție. Dar mie mi s-a părut extrem de relevant, așa că mi-am scris teza de masterat despre geopolitica pământurilor rare.

După aceea, mi-am dat seama că aveam șansa să aprofundez mai mult subiectul, așa că am aplicat pentru un post de doctorand la Copenhagen Business School, unde mi-am susținut teza în luna martie. Este vorba de un doctorat dublu între Copenhagen Business School și Universitatea Academiei Chineze de Științe, ceea ce m-a adus din nou în China pentru aproximativ 18 luni, pentru cercetare pe teren și studii suplimentare.

– Pentru cei mai puțin familiarizați cu acest domeniu, ce sunt mineralele strategice și care sunt diferențele dintre mineralele strategice și pământurile rare?
– Mineralele strategice sunt orice minerale care au o aplicare tehnologică strategică. În special e vorba de tehnologiile verzi: vehicule electrice, turbine eoliene și, într-o oarecare măsură, panouri fotovoltaice.

Dar și toate tehnologiile legate, de exemplu, de sistemele de inteligență artificială și de sistemele din domeniul securității. 

Când spunem minerale „strategice” sau „critice”, este vorba, de fapt, de o definiție politică și socială, care variază de la țară la țară, în funcție de nevoi și de traiectoria tehnologică etc. 

Când spunem însă „pământuri rare” este vorba, de fapt, despre 17 elemente chimice. Nu toate au aceeași importanță.

Neodimul și disprosiul sunt, probabil, cele două elemente care au cea mai mare valoare în acest moment în ceea ce privește aplicațiile, atât în tehnologia verde, cât și în domeniul securității. 

Oamenii sunt familiarizați cu metale precum litiul, cuprul, platina și o serie de alte minerale, dar acestea nu sunt în categoria „pământurilor rare”, ci sunt minerale esențiale. 

„A fi bogat în aceste resurse nu înseamnă că le poți valorifica” 

– Din câte am citit, mineralele esențiale sunt destul de răspândite pe planetă. În China există cupru, în Australia litiu, în Congo cobalt și așa mai departe. Numai că extracția acestor resurse trebuie să fie viabilă din punct de vedere economic. Întrebarea ar fi de ce multe din aceste țări nu valorifică aceste resurse pentru a obține influență economică globală?
– Nu există un răspuns simplu la această întrebare. Dar a fi bogat în aceste resurse nu înseamnă că le poți valorifica. Trebuie să fii capabil să extragi mineralele și, mai ales, să le prelucrezi. Faza de prelucrare, care urmează după ce mineralul este extras din sol, este cea mai complicată. 

Acest domeniu necesită o mulțime de cunoștințe specifice și o pregătire specializată în chimie și fizică. Iar acumularea acestor cunoștințe, foarte specifice, necesită timp. Acesta este, de fapt, atuul pe care o țară ar trebui să îl dețină pentru a putea exploata aceste minerale.

Și este exact ceea ce China a reușit să construiască, probabil mai mult decât alte țări, mai mult decât alți concurenți. Acest lucru îi conferă Chinei avantajul actual. 

– Pentru că ați studiat strategia chineză în acest domeniu, puteți să spuneți de ce este China atât de importantă? Cum a ajuns să aibă acest avantaj strategic?
– China s-a angajat în producția de pământuri rare în jurul anilor ’80. Chinezii erau deja implicați încă din anii ’50 și ’60, în colaborare cu Uniunea Sovietică, pentru că URSS căuta uraniu, care este o resursă ce se poate găsi în același loc cu pământurile rare.

Așadar, chinezii știau că pe teritoriul lor se găseau aceste minerale. Apoi, în anii ’80, China s-a deschis către economiile globale și au început să curgă numeroase investiții (n.r.- străine) în țară. 

La acea vreme, China a identificat o oportunitate economică uriașă de creștere și dezvoltare pentru industriile sale. Se afla într-o perioadă în care avea nevoie, cu adevărat, să-și dezvolte capacitatea. Așadar, au văzut oportunitatea și au încercat să profite de ea investind strategic și foarte atent în planificarea acestei industrii. Totodată și-a dezvoltat toate competențele pe care le-am menționat mai devreme, necesare pentru a produce minerale critice.

„Prețul sării versus prețul aurului”

– Există o declarație a unui fost prim-ministru al Chinei, Wen Jiabao (n.r.- între 2003 și 2013), menționată în studiile despre pământurile rare. El a spus, citez: „China a vândut pământuri rare la prețul sării, deși acestea valorează prețul aurului”. Cum ar trebui să interpretăm această declarație?
– La început, China nu a recunoscut cu adevărat întregul potențial al industriei. Adică, primele aplicații tehnologice ale pământurilor rare erau foarte simple. Vorbim despre becuri sau aplicații în domeniul tehnologiilor de comunicații. Nu era nimic atât de strategic, precum tehnologiile ecologice și cele legate de securitate, așa cum se întâmplă astăzi.

Așadar, pământurile rare erau subevaluate și vândute la un preț mic. Un alt aspect este și faptul că guvernul a susținut întotdeauna această industrie, pentru că a văzut avantajul pe care îl aveau în competiția cu alte țări.

Dar și companiile chineze au subcotat întotdeauna pământurile rare, tot într-o încercare de a-și depăși cumva concurenții internaționali și de a-și păstra avantajul, cât mai mult timp posibil. În cazul în care companiile internaționale ar fi dorit să intre în industrie, acestea ar fi pierdut competiția, deoarece nu ar fi fost capabile să producă la costuri atât de mici precum China. 

„În acest domeniu, logica orientată spre profit nu funcționează”

– Puteți menționa una sau două diferențe foarte importante între politica Chinei în acest domeniu și politicile altor țări importante?
– China s-a preocupat de această industrie la mijlocul anilor ’80 și a avut întotdeauna o abordare strategică, încercând nu doar să înțeleagă mineralele în sine și modul de prelucrare a acestora, ci au fost și mereu orientați spre viitor. Așadar, încercau să înțeleagă ce oportunități se prefigurau, care ar fi putut să se dezvolte în viitor, și cum să folosească mai puține materiale pentru a face mai mult, pentru a produce mai multe tehnologii. 

Principala caracteristică a acestei industrii este că e susținută de stat, adică profitul nu este chiar atât de important. Și aceasta este, probabil, cea mai mare diferență față de abordarea Uniunii Europene și a Statelor Unite. 

În special SUA, dar și Uniunea Europeană, urmează o logică determinată de piață. Ceea ce ne învață, de fapt, China este că logica determinată de profit nu funcționează cu adevărat în acest domeniu. 

Acest lucru creează o situație de dependență. Și o situație de vulnerabilitate în care, dacă China decide să întrerupă aprovizionarea, acest lucru afectează, desigur, companiile și industriile europene. 

În industria pământurilor rare, ne putem gândi că lucrurile se întâmplă la fel ca în situația gazului și a petrolului din cauza războaielor actuale, atât din Ucraina, cât și din Iran. 

Pământurile rare și războaiele comerciale SUA-China

– Deci ar fi corect să spunem că mineralele critice reprezintă un instrument pentru China de a influența relațiile internaționale?
– Absolut. Și putem observa deja acest lucru în exemple din lumea reală. În timpul primei administrații Trump la Casa Albă, SUA au impus tarife Chinei, care a nu a ripostat și a avut de suferit destul de mult. În timpul celei de-a doua administrații Trump, ca răspuns la tarifele SUA, China a redus aprovizionarea cu pământuri rare și nu doar cu pământuri rare, ci și cu o serie de alte minerale critice sau alte produse pentru care China este un furnizor important. Și astfel a obținut exact ceea ce și-a dorit și anume reducerea tarifelor.

Există o discuție din ce în ce mai intensă, atât în mediul academic, cât și în politică și economie, despre importanța exploatării mineralelor critice care sunt esențiale pentru industriile strategice. 

Orice țară sau companie care deține majoritatea acestor resurse le poate folosi pentru a obține avantaje. 

Explorarea în Uniunea Europeană a rămas în urmă

– Ce știți despre resursele de minerale critice din România sau din Republica Moldova, țara dumneavoastră natală?
– Din câte știu, nu există studii recente cu privire la compoziția terenurilor și a solului. În general, la nivel european și la nivelul Uniunii Europene, explorarea a rămas puțin în urmă, deoarece am depins atât de mult timp de China, încât nu ne-am interesat cu adevărat de ceea ce se întâmplă în solul european. Dar există cu siguranță unele inițiative care vizează identificarea potențialului și a posibilității de a deschide mine în întreaga Europă.

Nu sunt la curent cu nimic concret în Moldova sau în România, dar cu siguranță există discuții. Dar, având în vedere amploarea problemei, subiectul nu trebuie abordat la nivelul unui singur stat membru, ci mai degrabă la nivelul Uniunii Europene. 

Problemele de mediu și exploatarea pământurilor rare

– Puteți menționa câteva greșeli comise de țările europene în acest domeniu?
– Greșelile au fost încă de la început, înainte ca China să devină un jucător uriaș în industria pământurilor rare. Alte țări erau lideri, iar producția era mai dispersată. 

 La mijlocul anilor ’80, SUA produceau jumătate din aprovizionarea globală. Iar companiile europene aveau o parte importantă din industrie în special în ceea ce privește prelucrarea și aspectele chimice ale pământurilor rare. 

Deschiderea Chinei către Occident a coincis cu perioada în care Statele Unite și țările din UE au început să acorde o atenție sporită problemelor de mediu cauzate de activitățile miniere. 

Exploatarea minieră era încă fezabilă, dar foarte costisitoare. Așadar, urmând logica dorinței de a obține mai mult profit, a avut loc, practic, o relocare completă a acestei activități în China. 

Iar această relocare a însemnat și faptul că nu au mai fost locuri de muncă în industria minieră din Europa. Și, desigur, niciun tânăr care se ducea la universitate nu era interesat să urmeze o educație tehnică specifică legată de acest domeniu. Aceasta a fost una dintre principalele cauze, iar cealaltă cauză a fost probabil faptul că nu s-a reacționat suficient de repede.  

Această problemă pe care o avem astăzi nu este o problemă nouă. Prima criză a pământurilor rare s-a manifestat în 2010, odată cu disputa dintre China și Japonia, când China a oprit aprovizionarea cu pământuri rare a Japoniei. Toată lumea a realizat atunci cât de dependenți erau toți de China.

Dar apoi lucrurile au revenit la normal în câteva luni și lumea a cam uitat de problemă. Cred că este vorba, de fapt, despre inacțiune politică, de amânare și de așteptarea ca altcineva să rezolve problemele viitorului. 

Impactul energetic al crizei din Orientul Mijlociu

– Care credeți că va fi impactul actualei crize energetice din Orientul Mijlociu asupra industriei pământurilor rare? Poate unele țări vor dori să înlocuiască mai repede energia bazată pe petrol cu alt tip de energie.
– Desigur este o problemă uriașă, care face ca tranziția verde să fie mai importantă. Nu e vorba doar despre a fi conștienți de mediu, ci să ne schimbăm modul de producție a energiei deoarece vedem crize care se succed una după alta. Și țările din UE se lovesc mereu de aceeași problemă legată de aprovizionarea cu energie. 

În ceea ce privește producția de minerale esențiale, cele mai multe sunt produse în China, dar există și alți actori importanți în acest domeniu, precum țări din Africa sau Australia. Și SUA încearcă să-și intensifice producția. Acest lucru conferă un mare avantaj marilor jucători în acest domeniu ceea ce face ca lanțurile de aprovizionare să devină critice și foarte problematice.  

– Ca o ultimă întrebare: având în vedere sensibilitatea subiectului, autoritățile chineze v-au acordat acces la informații în cercetarea dumneavoastră din China?
– Mi-am desfășurat cercetarea pe teren într-un mod transparent. Am participat la un program de doctorat în colaborare cu o universitate chineză, Universitatea Academiei Chineze de Știință. Am avut un îndrumător chinez, am intervievat companii chineze, resposabili politici și cercetători. Procesul a fost dificil, dar odată ce a găsit un punct de plecare totul a decurs lin. Nu căutam să aflu secrete industriale, ci doar am purtat conversații despre politica industrială, geopolitică și implicațiile poziției Chinei în această industrie strategică. Nu am întâmpinat nicio problemă.