Sari direct la conținut

Nastase nu-l vede pe Iliescu in fruntea PSD-ului

Cotidianul

Adrian Nastase mentine deschis subiectul succesiunii in PSD, pentru a tine in expectativa diversele tabere din partid. Dupa ce a aruncat ideea cu premierul care ar trebui sa fie si presedinte al PSD, Nastase a declarat, la Marius Tuca Show, ca Iliescu va avea probabil un rol onorific, lucru pe care si seful statului l-ar dori.

„Presedintele Iliescu va avea un rol extrem de important, un rol moderator si un rol, as spune, de echilibru, asa cum l-a avut si pana acum. Presedintele Iliescu nu s-a implicat foarte tare in problemele executive. Va decide, dar eu cred ca nu-si doreste in primul rand asa ceva.

Partidul are nevoie in continuare de un coagulant, de forma in care cineva sa sustina un anumit model, o anumita directie. Cred ca asta este ceea ce i se potriveste foarte bine“, a comentat premierul.

Viziunea lui Nastase nu este insa impartasita de toti liderii PSD, retrasi in planul doi pana la alegeri, mai ales ca unii spera sa revina, eventual sub aripa actualului sef al statului. Unul dintre ei, care si-a facut deja public punctul de vedere, este Miron Mitrea, care declara ca nici nu vede pe altcineva presedinte al PSD decat pe Ion Iliescu.

„Sunt convins ca Adrian Nastase va deveni presedintele Romaniei si, totodata, sunt convins ca intreg partidul il va sprijini in demersul sau, ca si presedintele Ion Iliescu“, a spus, ieri, ministrul Transporturilor. Cat despre sefia PSD, Mitrea nu are nici un dubiu: „Nu exista decat un singur raspuns, Ion Iliescu va conduce Partidul Social Democrat“.

Pentru Mitrea si ceilalti dispusi sa se amestece in lupta pentru succesiune, premierul a si lansat deja o tinta, aruncandu-l in groapa cu lei pe Mircea Geoana. Dupa ce a avansat versiunea cu viitorul premier care ar fi bine sa fie si presedintele PSD, Nastase a pronuntat, ieri, si numele lui Geoana, spunand ca acesta are o sansa foarte buna de a fi propus pentru functia de prim-ministru din 2005.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro